Miercuri seara, în ajunul Praznicului Înălțării Domnului, în Centro de Mayores, Parohia Ortodoxă ”Sfinții Mărturisitori” Valdemoro în colaborare cu Asociația Socio-Culturală ”ARMONIA” au organizat un eveniment cultural de prezentare a frumuseților și atracțiilor României.
Pregătirea materialului cu imagini atente selecționate despre locurile fascinante ale țării noastre, proiectate în format Power Point, i-a aparținut lui Javier Vicente Sequeiros, iar comentariul de specialitate, în limba spaniolă, doamnei Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației Armonia.
Prezentat într-o manieră foarte bine structurată, discursul a adus în fața participanților principalele obiective turistice și religioase românești, grupate pe regiuni. Expozeul a abordat și elemente de istorie, geografie, climă, gastronomie și cutume reprezentative spațiului etnic românesc.
Au participat aproximativ 30 de persoane, alături de cinci consilieri locali, reprezentanți ai Ayuntamiento de Valdemoro.
La finalul prezentării, a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, după care s-a vizitat mini-expoziția de obiecte de artă tradițională românească.
Acest periplu cultural face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de Parohia Ortodoxă Română ”Sfinții Mărturisitori” Valdemoro, ce vizează promovarea valorilor românești în mediul spaniol, cu accent pe spiritualitatea creștin-ortodoxă și cultura populară autentică. Acestea se dovedesc a fi repere identitare veritabile, mesagere ale unui neam cu care Dumnezeu a fost extrem de generos încă dintru începuturi.
Următorul eveniment comunitar important va avea loc sâmbătă seara, când este prevăzută desfășurarea celei de a II-a ediții a Festivalului Cultural Interetnic, inițiat și organizat de Parohia Ortodoxă ”Sfinții Mărturisitori” Valdemoro, în cooperare cu autoritățile locale.
Pe scena montată într-o locație centrală, de promenadă, Parque Duque de Ahumada, vor urca Grupul de Dans ”Armonia” ce activează sub tutela parohiei gazdă, alături de corul ”Krakus” cu solista Natalia Oliveira Duma, reprezentanți ai comunității poloneze și grupul de dansatori ucrainieni ”Chervona Kalyna”, însoțiți de tânăra solistă Victoria Garvanko.
La această manifestare publică și-a anunțat prezenta Dl. Guillermo Gross del Rio, primarul Municipiului Valdemoro.
Biroul de Presă al Parohiei Ortodoxe Valdemoro
[foogallery id=»14569″]