Asociația Solimundo, cu sediul în Arganda del Rey(Comunidad de Madrid) și prezidată de Claudiu Traian Covaciu și-a derulat sâmbătă, 30 decembrie, ultima conferință de prezentare din cadrul Proiectului Civic «Participacion Es Importante».
Proiectul are ca și obiectiv general prezentarea drepturilor cetățenești ale imigranților în Spania. Evenimentul a fost găzduit de sala de conferințe al hotelului AB Arganda del Rey și s-a bucurat, în ciuda faptului că a fost ținută în 30 decembrie, de o numeroasă asistență. Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu organizația Partidului Social Democrat din Arganda.
Au participat, ca și invitați, avocatul Marius Vili Sârbu, Cătălin Șerbu, președintele Asociației Rumanos sin Fronteras din Zaragoza, Viorica Laza, președinte al Asociației Carpatica din Campo Real, Antonio Horno, antreprenor spaniol, Mihaela Buică, secretar PSD Madrid și reprezentanți ai comunității locale. Cel mai mare obstacol pentru un străin în Spania este lipsa de comunicare din cauza lipsei de cunoaștere a limbii spaniole, motiv pentru care proiectul se derulează în opt limbi diferite, printre care și limba română.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA