Poliția a reținut-o luni pe proprietara clubului California și un alt asociat al acesteia, club în care o tânără de origine română și-a pierdut viața, în timpul inundațiilor grave din 4 decembrie care au lovit sudul Spaniei.
Ambele persoane au fost acuzate de delicte împotriva drepturilor lucrătorilor. După ce au dat declarații, atât proprietara localului cât și asociatul acesteia au fost lăsdați în libertate sub control judiciar.
Victima, o tânără naționalitate română, a murit înecată la primele ore ale dimineții de duminică, 4 decembrie, atunci când localul în care se afla a fost inundat. Prin cercetările efectuate, polițiștii vor să afle motivul pentru care tânăra se afla în incinta clbului la acea oră.
Tânăra a reușit să sune o prietenă, care la rândul ei a anunțat autoritățile, a murit înecată înainte de a putea fi salvată.
Potrivit prietenei victimei, tânăra intenționa să se stabilească în Estepona după ce lucrase în diferite cluburi din Italia, Grecia, iar în ultimele luni, în Marbella.
«Avea patru sau cinci zile, de când dormea în club și era în căutarea unui apartament pe care vroia să îl închirieze dar nu a putut pentru că toată lumea i-a cerut contractul de muncă», a adăugat aceasta.
Familia tinerei a făcut eforturi uriașe pentru a repatria trupul fiicei din cauza condițiilor economice precare pe care le aveau. Această sumă se ridică la 6.000 de euro, o sumă pe care părinții nu și-o pot permite.
Consulatul General al României la Sevilla a oferit ajutorul familiei, chiar și magazinele specializate în produse românești au început să strângă fonduri pentru reuși să strângă suma necesară ca rămășițele tinerei să poată reveni în orașul natal.