18 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PROTESTATARII UNIONIŞTI DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII S-AU ÎNTÂLNIT CU POLITICIENII

Zeci de basarabeni şi-au petrecut noaptea în corturile amplasate în Piaţa Universităţii şi susţin că vor rămâne şi duminică acolo.Aceştia fac apel căre toţi românii să li se alăture.

Între timp, unioniştilor li s-au alăturat şi reprezentanţi ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989, în frunte cu preşedintele asociaţiei, Doru Mărieş.

corturile-unionistilor-in-piata-universitatii
Corturile Unionistilor în Piaţa Universităţii (toate la fel?!)

Liderul unioniştilor, George Simion, a declarat, duminică, că, pe parcursul nopţii trecute, manifestanţii au fost păziţi de echipajele de jandarmi, fără a mai exista incidente.

Unioniştii s-au întâlnit cu Traian Băsescu (PMP), dar şi cu Daniel Constantin de la ALDE. Acum, protestatarii se îndreaptă către PSD.

Protestatarilor li s-au promis că vor fi susţinuţi în acest deziderat.

Traian Băsescu a spus că unirea face parte platoforma electorală şi dacă ajunge în Parlament va propune acest proiect de ţară şi va propune înfiinţarea Ministerului Reunificării.

«Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia.

Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei.

Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie», a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.

La rândul său, întrebat despre asemănările dintre 13-15 iunie 1990, Marian Munteanu, liderul protestatarilor de atunci a declarat:

«Aici este vorba de nişte tineri, o asociaţie civică, noi suntem într-un stat democratic. În 1990 nu aveam nimic decât o structură pesedistă. Aceşti tineri au fost şi la mine, au spus că ei nu vor să politizeze acest marş al lor, de aceea nu am fost pe acolo. Unii dintre ei sunt tineri nu ştiu cum se fac lucrurile astea. Eu sunt basarabean de origine şi mă preocupă acest lucru», a spus Marian Munteanu, care a anunţat în direct că va participa şi el la proteste.

Jandarmeria ar putea interveni din nou împotriva manifestanţilor unionişti rămaşi peste noapte în Piaţa Universităţii. Reprezentanţii instituţiei atrag atenţia că amplasarea de corturi pe domeniul public nu este acceptabilă. Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a solicitat şefului Jandarmeriei un raport complet cu privire la evenimentele din Piața Victoriei.