Un număr de 42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa s-au mobilizat pe facebook și au chemat românii în stradă, cerând demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Proteste au fost anunțate în București și în alte județe din țară, dar și la Milano, Zurich, Birmingham și Paris. În Capitală, manifestanții ar urma să plece din Piața Victoriei și să se oprească în fața Senatului și CCR, la Ministerul Justiției și Camera Deputaților.
»PSD-ALDE a intrat cu viteză în ultima fază pentru adoptarea Legilor Justiției: calendar accelerat în Parlament, mobilizare masivă în comisii, forțarea procedurilor parlamentare. Ei vorbesc de stat paralel. Realitatea este că România ajunge să fie un stat capturat», spun semnatarii apelului.
Până la această oră aproximativ 4000 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei iar circulația în zonă este parțial blocată. Au fost scoși și jandarmii cu cai, care vor sta pe margine în timpul marșului către Palatul Parlamentului.
Oamenii scandează »Justiție, nu corupție», »PSD, ciuma roșie» și »Demisia» și poartă pancarte pe care scrie »Toți pentru Justiție».