PSD intră în linie dreaptă şi se pregătește pentru alegerile parlamentare, iar în Comitetul Executiv care va avea loc la Vaslui acesta va fi subiectul vedetă pe lista social-democraților.
După ce au pierdut lideri importanți fie din cauze de DNA, fie din cauză că au preferat să meargă în administrația locală, cei de la PSD vor reorganiza total listele pentru alegerile parlamentare.
Surse din PSD au explicat că pe viitoarele liste s-ar putea să nu mai regăsim o bună parte dintre actualii parlamentari vedetă ai partidului, pentru că Liviu Dragnea simte nevoia de sânge proaspăt.
«Unii pică pe codul de integritate, alții pică pentru că nu au făcut treabă în ultimii patru ani. Au tăiat frunză la câini și la alegerile locale și asta se va vedea. O să aveți parte de mici surprize, dar o reformă în acest sens este necesară», au precizat surse din PSD.
Liviu Dragnea a transmis un mesaj clar în ultimele ședințe ale PSD: «La locale am făcut cum ați vrut voi, la parlamentare facem cum zic eu», a fost îndemnul lui Liviu Dragnea.
La viitoarele alegeri parlamentare, pe listele PSD nu vom mai regăsi oameni extrem de importanți. Unii au ieșit din joc din cauze de DNA, alții au preferat administrația locală sau alte funcții cu susținere politică. Pe lista scurtă regăsim nume precum: Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Sebastian Ghiță, Niculae Bădălău, Valeriu Zgonea, Ioan Chelaru sau Dan Tudorache.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă