Fostul președinte al Cataluniei, Carles Puigdemont, reproșează Uniunii Europene că îl susține pe Rajoy și cere o pronunțare clară, înainte de alegerile regionale din 21 decembrie, cu privire la acceptarea unui eventual rezultat care sprijină proiectul pro-independență al Cataluniei.
«Trebuie să știm foarte clar, acceptați sau nu rezultatul catalanilor? Pentru că dacă alegătorii vor continua să susțină un stat independent, Uniunea Europeană îl va accepta? Sau vor continua să îl ajute pe domnul Rajoy în această lovitură de stat?”, i-a întrebat Puigdemont pe președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
Puigdemont a reapărut public la Bruxelles la un eveniment organizat de aproximativ 200 de primari, susținători ai independenței, care au sosit, marți, în capitala europeană.
Prezența lui Puigdemont nu a fost anunțată la evenimentul organizat la Palatul Artelor de la Bruxelles, însă edilii au sperat că acesta își va face apariția pentru a-i putea transmite că are susținerea lor. La intrarea în sală, Puigdemont a fost primit cu urale și aplauze.
Alături de Puigdemont, au avut discursuri și foștii consilieri Toni Comín, Lluís Puig, Clara Ponsatí și Meritxell Serret dar și eurodeputații Ramon Tremosa (PDeCAT), Jordi Solé și Josep-Maria Terricabras (ERC), precum și câțiva dintre primari.
Tribunalul Constituţional a anulat declaraţia unilaterală de independenţă adoptată pe 27 octombrie de parlamentul catalan.
Ca o replică, miercuri, Tribunalul Constituţional spaniol a anulat declaraţia unilaterală de independenţă adoptată pe 27 octombrie de parlamentul regional catalan şi a decis, de asemenea, formularea unui denunţ pentru nesupunere civică împotriva lui Carme Forcadell, fosta preşedintă a acelui legislativ – între timp dizolvat -, precum şi a doi dintre adjuncţii ei.
”Declaraţia de independenţă a fost declarată nulă şi neconstituţională”, se arată în verdictul Tribunalului Constituţional, care a decis pe 31 octombrie ca măsură preliminară suspendarea declaraţiei de independenţă.
Carme Forcadell şi alţi cinci membri ai fostului parlament catalan sunt convocaţi pentru joi în faţa Curţii Supreme de Justiţie a Spaniei la audierea premergătoare unei posibile inculpări pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv rebeliune şi răzvrătire.
Foştii membri ai guvernului catalan care au rămas în Spania au fost deja inculpaţi şi sunt în prezent în arest, cu excepţia unuia singur care a fost eliberat pe cauţiune şi care şi-a dat demisia din guvern înaintea autoproclamării independenţei.
Más historias
EDUCACIÓN DE ADULTOS PARA LA INCLUSIÓN SOCIAL: EL PAPEL DEL DESARROLLO DE HABILIDADES DIGITALES
ELENE: EL SECRETO PARA APRENDER INGLÉS EFICAZMENTE MIENTRAS VIAJAS
INTENSIFICARE CONFLICT ISRAEL-HAMAS: BOMBARDAMENTE ÎN GAZA ȘI AMENINȚĂRI CU EXECUTAREA OSTATICILOR