Premierul Dacian Cioloș a avut o prima reacție, luni, in legatură cu alerta emisă la nivel european cu privire la produsele românești din lapte de oaie si spune că aceasta a fost greșită și că a cerut clarificări în acest sens.
«Nu e vorba de toată producția. Am cerut încă de vineri clarificarea situației cu Comisia Europeană vizavi de alerta care a fost făcută de italieni și am înțeles că problema acolo a fost.
A fost o alertă greșit dată de autoritățile italiene, care odată că au vorbit de laptele de oaie, și nu de laptele de vacă, și mai mult, înțeleg și domnul ministru al agriculturii, Achim Irimescu poate să confirme, pentru că pe dânsul l-am rugat să clarifice situația și cu Comisia Europeană — că, în sistemul acesta de alertă, autoritățile statelor membre introduc elementele de alertă. Ele doar sunt centralizate de Comisie și apoi sunt trimise către toate statele membre din piața comună.
Înțeleg că alerta a vizat exact produsele de la Brădet, și nu altele. Comunicarea care a venit de la Comisie a fost prea generală și am cerut clarificarea lucrurilor. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. Alerta a vizat greșit inițial produsele din lapte de oaie și înțeleg că a fost corectată apoi cu lapte de vacă, și nu la nivel național, pentru toate produsele românești, ci pentru produsele care într-adevăr au fost identificate», a spus Cioloș, într-o conferință de presă la Alba Iulia.
Premierul a mai adăugat că va lua o poziție foarte clară pe această temă dacă lucrurile nu se lămuresc.
«Asta e poziția mea și, dacă se întâmplă să fie lucrurile altfel, am și transmis prin Reprezentanța noastră la Bruxelles către Comisia Europeană, că, dacă aceste lucruri nu sunt clarificate, eu voi lua o poziție foarte clară. Nu pot să accept astfel de erori care au impact asupra economiei agroalimentare românești. Și știu foarte bine despre ce vorbesc», a adăugat Cioloș.