Agenți ai poliției locale din Vigo au arestat doi tineri de naționalitate română, B. N., în vârstă de 18 de ani și S. V., 26 de ani, fiind acuzaţi de furtul mai multor articole de îmbrăcăminte dintr-o unitate comercială din oraș.
Agentul de pază al unităţii comerciale a anunţat Poliţia Locală, după ce a a văzut doi tineri care au intrat şi au ieşit de mai multe ori din magazin, făra a cumpăra nimic.
După sosirea agenţilor de poliţie aceştia i-au observat pe tineri cum intrau şi ieşeau din mai multe unităţi comerciale. La ieşirea din cel de-al treilea magazin, aceştia aveau două sacoşe mari. Poliţiştii i-au interceptat și au constatat că sacoşele erau căptușite în interior cu folie de aluminiu și conțineau 10 perechi de pantaloni, cu eticheta şi alarmă și o cămașă.
În momentul în care s-a încercat identificarea lor, tinerii au oferit o adresă care s-a dovedit a nu fi adresa la care aceştia locuiesc. În cele din urmă identitatea lor a fost verificată iar tinerii au fost arestați.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA