Agenți ai Poliției Naționale au arestat în Valencia patru bărbați de naționalitate română și spaniolă, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani ca presupuși autori ai unei infracțiuni contra sănătății publice și apartenența la un grup infracțional, după ce în interiorul cutii de jucării pe care acestia intenționau să o trimită în România, a fost găsită marihuana.
Drogurile erau ascunse în cutii de jucării și urmau să fie trimise în România. Conform comunicatului poliției, au fost confiscate mai mult de nouă kilograme de droguri.
Investigațiile au început la jumătatea lunii septembrie, când la un control de rutină, ofițerii de poliție au verificat ocupanții unui vehicul iar în portofelul unuia dintre ei s-au găsit 9.000 de euro în numerar.
Având în vedere acest fapt, polițiștii au urmărit autovehiculul prin dispozitivul de monitorizare și au constatat că suspecții, care au fost cazați într-un hotel, au parcat în apropierea stației de autobuz din Valencia, și cu motorul pornit, unul dintre ei a coborât și a scos din portbagaj o cutie de carton de mari dimensiuni.
Ofițerii au intervenit iar la verificarea interiorului unor cutii de jucării aflate în pachet, s-au descoperit 17 saci de marihuana, vidați, ce cântăreau în total 7794 de grame.
Bărbatul asupra căruia s-a găsit pachetul dar și șoferul vehiculului au fost arestați sub suspiciunea de infracțiuni împotriva sănătății publice și apartenență la un grup criminal.
Poliția a percheziționat și camera de hotel în care aceștia au fost cazați și au găsit alte 1375 de grame de marihuana ascunse în interiorul unui mini sac de box dar și 10.000 de euro. Alte două persoane care se aflau în cameră în momentul descinderii polițiștilor au fost arestate.
În timpul anchetei, agenții au constatat că cei arestați împachetau în vid drogurile și foloseau alte produse pentru a masca mirosul acesteia, cum ar fi cafeaua, piperul sau creme expectorante mentolate.
Agenții au mai găsit și două dispozitive GPS introduse în cutiile de jucării pentru ca pachetul să poată fi localizat în orice moment o dată ce era expediat.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA