23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ROMÂNIA A RĂMAS CU ȘANSE MINIME DE A AJUNGE LA CUPA MONDIALĂ DE RUGBY

Stejarii au fost învinși, duminică, în deplasarea de la Madrid, cu scorul de 22-10, de selecționata Spaniei, într-un meci din Rugby Europe Championship și sunt la un pas de a rata calificarea la Cupa Mondială din Japonia.

»Şansele de calificare directă la Cupa Mondială din Japonia au scăzut foarte mult, dar vom lupta în continuare prin metodele de calificare rămase ca să ajungem la această competiţie de la care nu am lipsit niciodată.

Acest meci ratat, de astăzi, modifică mult programul naţionalei pentru acest an. Vom face o analiză cu staff-ul naţionalei despre prestaţia noastră din acest meci. Le mulţumesc jucătorilor pentru dăruire.

Rămâne totuşi o şansă minimă de a ne califica direct, în funcţie de rezultate. Vom trage linie după ultimul meci şi vom vedea atunci», a declarat Alin Petrache, potrivit site-ului FRR.

În urma acestui joc, Leii spanioli sunt mai aproape de calificarea la turneul mondial. Internaționalul spaniol David Barrera, crede că echipa sa a făcut ”partida perfectă” iar această victorie i-a dus cu un picior în Japonia.

”Știam că ei aveau presiunea rezultatului, am am dat totul pe teren pentru a câștiga pentru că noi nu aveam nimic de pierdut. Nu am fost favoriți, am avut cărțile noastre, le-am jucat cât am putut și cred că am făcut partida perfectă.

«Pe teren am facut ceea ce am lucrat toată săptămâna. Multumesc tehnicienilor care au analizat perfect jocul romanilor, asta văzându-se în timpul meciului. 

După această victorie ne-am apropiat foarte mult de calificare și cred că avem un picior în Japonia. Cu acești oameni minunați în tribune, trebuie să ne asigurăm că nimeni nu ne mai poate opri», a spus acesta la sfarsitul meciului.

După primele două etape din REIC din acest an, pe primul loc se află Georgia (10 pct), urmată de Spania (8), Rusia (6) şi România (5).

România va continua campania de calificare la Cupa Mondială din Japonia când, pe 3 martie, pe Stadionul Cluj Arena, va întâlni Rusia, de la ora 16,00.

Pentru a fi siguri de accederea la CM 2019, Spania trebuie să treacă de Germania şi Belgia, astfel încât ibericii ar putea ajunge în grupa A alături de Irlanda, Scoţia şi Japonia.

Stejarii se mai pot califica la turneul mondial din Japonia, dacă se clasează după echipa calificată direct din REIC şi se impun în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Samoa).

Ratarea calificării la Cupa Mondială de rugby ar fi o premieră pentru Stejari, care au participat la toate turneele mondiale din 1987 şi până in 2015.