20 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ROMÂNIA EXERCITĂ OFICIAL PREȘEDINȚIA CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE DE LA 1 IANUARIE

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România va exercita primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Aceasta vine pe fondul unor probleme structurale din interiorul Uniunii Europene și pe fundalul unei agende europene marcate de evoluții politice și dosare cu un impact decisiv asupra viitorului Uniunii. Procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierea bugetului Uniunii pentru perioada 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019, precedate de o campanie cu mize politice majore și mesaje cu potențial de dezinformare și diviziune la nivel european, vor spori complexitatea agendei Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene sunt fundamentate pe imperativul coeziunii, declinat în cei patru piloni principali de acțiune:

(1) Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate;

(2) Europa siguranței;

(3) Europa, actor global;

(4) Europa valorilor comune.

Pentru a afla agenda evenimentelor puteți accesa pagina romania2019.eu