20 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ROMÂNIA INVITAT SPECIAL LA FESTIVALUL VINULUI DE LA BENLLOCH-CASTELLON

Prima ediție a Festivalului Vinificaţiei de la Benlloch, provincia Castellon, care va avea loc în perioada 28 – 30 octombrie, va avea ca invitat special România.

Muzica ce va da o notă ritmică festivalului, se va afla în mâinile unor trupe românești și valenciene, au a informat surse din cadrul Consiliului Local.

Prin intermediul acestui festival-concurs, organizatorii îşi propun să dea o altă notă petrecerii timpului liber, petrecere ce are loc în jurul lumii vinului, iar anul acesta va cuprinde vinurile din regiunea românească a Moldovei, care acestea preiau ştafeta vinurilor portugheze și italiene din edițiile anterioare.

În această primă ediţie a festivalului Viniterrània, capul de afiş este Fanfara Shukar care va aduce o notă balcanică petrecerii de sâmbătă 29 octombrie, în spaţiul «Carpa del Vi i Food Trucks»

Originari din satul Zece Prajini – comuna Dagâța, județul Iași, membrii Fanfara Shukar, au făcut acest grup să fie unul dintre cele mai recunoscute la nivel internațional, în cadrul acestui gen si este cunoscut pentru creativitatea liderului său, Costica Panţiru.

Fanfara Shukar va aduce buna dispoziţie fiind însoţită de vinurile din zona Moldovei care vor fi prezentate profesioniştilor din sectorul viticol pe parcursul întregului sfârşit de săptămâna.

Regiunea viticola a dealurilor Moldovei este cea mai mare și mai renumită regiune viticolă din România. Ea înglobeaza numeroasele plantații din spațiul predominant deluros-colinar, cuprins între Subcarpații Moldovei, Carpații de Curbură, valea Prutului si valea Siretului inferior.

Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei cuprinde un număr de 12 podgorii.

  • Podgoria Cotnari
  • Podgoria Iași
  • Podgoria Huși
  • Podgoria Colinele Tutovei
  • Podgoria Dealul Bujorului
  • Podgoria Nicorești
  • Podgoria Ivești
  • Podgoria Covurlui
  • Podgoria Zeletin
  • Podgoria Panciu
  • Podgoria Odobesti
  • Podgoria Cotești

Programul cultural al întâlnirii va fi completat sâmbătă la prânz de o reuniune destinată exclusiv  profesioniștilor din industria vinului, deschiderea conferinței fiind axată pe vinurile româneşti.

La masa rotundă se vor prezenta diferite alternative la turismul vitivinicol tradițional, unde vor lua cuvântul Juan Domingo Tárrega – Crama Mas de Rander, Josep Antoni Nebot – Crama Mar de Fulles şi Chema Rabasa – Crama Itinerantur.

Dupa ceremonie va avea loc o degustare pentru profesioniști ale vinurilor din regiunea Moldovei.

cartell_biwm_2016
cartell_biwm_2016