Icono del sitio Gazeta de Spania

ROMÂNIA ESTE ȚARĂ INVITATĂ LA TÂRGUL DE CARTE DE LA MADRID

România ţară invitată la cea de-a 77-a ediţie a Târgului de carte de la Madrid

În perioada 25 Mai-10 Iunie 2018, România este ţară invitată la cea de-a 77-a ediţie a Târgului de carte de la Madrid.

ICR Madrid, sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, propune un calendar dinamic de evenimente la care cei interesați pot să participe.

Punctul central al programării sunt operele literare românești traduse în Spania. Conferința inaugurală, din data de 25 mai, va fi susținută de Mircea Cărtărescu.

La standul României, de-a lungul celor 17 zile, cititorii vor avea ocazia să se întâlnească cu peste patruzeci de scriitori români traduși în limba spaniolă și cu zece dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani a căror operă încă nu a fost tradusă în Spania.

Prin întâlnirile cu scriitori, conferințele și dezbaterile ce vor fi organizate zilnic la standul României, publicul spaniol va descoperi nenumărate fenomene socio-culturale care au marcat istoria României în acest ultim secol, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

Secolul trecut mulți reprezentați ai elitei intelectuale și artistice au fost nevoiți să fugă de persecuție și cenzură.

De-a lungul secolului trecut, mulți reprezentați ai elitei intelectuale și artistice au fost nevoiți să fugă de persecuție și cenzură, să se refugieze  în alte țări și, în multe cazuri, au preluat limba țării de adopție. Personalități de renume care au contribuit la cultura românească trăind în afara țării își vor prezenta în cadrul Târgului literatura izvorâtă din trăirile lor în exil.

Literatura pentru copii care, mulțumită unei tinere generații de autori și ilustratori, cunoaște azi o dezvoltare importantă, constituie o altă linie importantă a programării și se va materializa în aproximativ 20 de ateliere adresate copiilor români și spanioli de vârste diferite.

Prezența României reprezintă o oportunitate excelentă pentru a sărbători conviețuirea între populația spaniolă și comunitatea românească, care a devenit grupul cel mai numeros de străini din Spania. Astfel, se va organiza o serie de evenimente cu scriitori români de expresie spaniolă.

La standul României, românii se pot întâlni cu istoricul și scriitorul Vasile Lupașc.

De asemenea, la standul României, românii se pot întâlni și cu istoricul și scriitorul Vasile Lupașc. La acest stand se vor putea achiziționa peste 100 de titluri de autori români traduși în spaniolă și aproximativ 300 de titluri în limba română.

Participarea României în calitate de țară invitată la a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid este organizată de Institutul Cultural Român prin filiala sa de la Madrid și Centrul Cărții sub patronajul Ambasadei României în Spania și cu sprijinul Asociației Librarilor din Madrid.

Colaborează: Ministerul Culturii și Identității NaționaleEscuela de Escritores din MadridRețeaua Bibliotecilor Publice din MadridAsociația Spaniolă a Traducătorilor, Corectorilor și Interpreților, Asociația de Basm.

PROGRAM

Sâmbătă, 26.05.2018

11.15-12.15 – Campionatul poveștilor „Arik și mercenarii”: atelier în limba română pentru copii de 4-7 ani condus de Ioana Nicolaie. (Pavilionul României)

11.30-13.00 – „Retro foto”: atelier de fotograme pentru adulți condus de Anastasia Jurescu. (Biblioteca Eugenio Trías, Sala Materias)

12.30-14.00 – Conferința: „București: o geografie literară”, cu Ioana Pârvulescu, Gabriela Adameșteanu și Adina Popescu. (Pavilionul României)

17.00-18.45 – Proiecția documentarului La pas prin București (76 min) și prezentarea expoziției „Patrimoniu Mondial UNESCO în România” realizate de regizorul și fotograful Florin Andreescu. Prezintă Ruxandra Constantinescu. (Pavilionul României)

19.15-20.15 – Întâlnire cu Mircea Cărtărescu: „Păianjen, fluture și solenoid”. Prezintă Andrés Ibáñez. (Pavilionul României)

19.30-20.30 – Lectură dramatizată pentru copii de 3-8 ani a cărții „Domnișoara Poimâineși joaca de-a Timpul” de Adina Rosetti. Interpretează Mariana Achim. (Pavilion copii)

20.30-21.30 – Voci feminine încă netraduse în Spania: Ioana Pârvulescu, Ioana Nicolaie, Adina Popescu. Prezintă Ruxandra Constantinescu. (Pavilionul României)

Duminică, 27.05.2018

11.15-12.15 – Prezentarea cărții Cuartel de los dragones de Ion Negoiţescu, cu Ioana Pârvulescu, Emil Hurezeanu și Doina Făgădaru. (Pavilionul României)

12.30-14.00 –Conferinţa „Familia Regală a României”, susținută de Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Prezintă Filip Iorga. (Pavilionul României)

18.30-19.30 – Prezentarea cărții El encuentro de Gabriela Adameșteanu, cu participarea autoarei și a traducătorului Joaquín Garrigós. Prezintă Mercedes Monmany. (Pavilionul României)

19.30-20.30 – „Ce poți face cu două cuvinte? ”: atelier de scriere creativă în limba spaniolă pentru copii de 8 -14 ani condus de Adina Popescu și Mariana Achim. (Pavilion copii)

19.45-21.00 –Dialog între Emil Hurezeanu și Luminița Marcu despre Monica Lovinescu, voce remarcabilă a exilului intelectual românesc. (Pavilionul României)

Luni, 28.05.2018

11.00-12.30 – „Ce poți face cu două cuvinte?”: atelier de scriere creativă în limba română pentru copii de 8-12 ani condus de Adina Popescu. Acces limitat. (Pavilionul României)

12.45-15.00 – A doua sesiune hispano-română de cultură și documentare. Coordonator: Iuliana Botezan. În colaborare cu Universitatea Complutense din Madrid.

18.00-19.00– Proiecția documentarului Război pe calea undelor, partea I (regizor Alexandru Solomon, 52 min), despre rolul ziariștilor de la secția în limba română a postului de Radio Europa Liberă în demascarea regimului comunist. (Pavilionul României)

19.00-20.00 – Dialog între Emil Hurezeanu și Ignacio Vidal-Folch despre puterea eliberatoare a radioului în vremea dictaturilor.Cazurile Radio Europa liberă și Radio España Independiente – La Pirenaica. (Pavilionul României)

20.15-21.30 – Prezentarea volumului de poezii Jardines austeros de Aura Christi, cu participarea autoarei. Prezintă Ángel Jimenez. (Pavilionul României)

Marți, 29.05.2018
11.00-12.30 – „Despre Timp pe înțelesul copiilor cu Domnișoara Poimâine”: atelier în limba română pentru copii de 8-12 ani condus de Adina Rosetti și cu participarea ilustratoarei Cristiana Radu. Acces limitat. (Pavilionul României)

18.00-18.45 – Proiecția documentarului România – Peisaje citadine , (regizor Elvis Burlan, 43 min). (Pavilionul României)

19.00-20.00 –Masă rotundă: „Apropiind România”, în prezența scriitoruluii Marin Mălaicu-Hondrari și a traducătorilor Dominik Małecki și Elena Borrás. Prezintă María Galán Barrera. Eveniment in colaborare cu Asociația Spaniolă de Traducători, Corectori și Interpreți. (Pavilionul României)

19.00-20.50 – Film și literatură: Aferim!, (regizor Radu Jude, 108 min): adaptare bazată pe mai multe texte literare românești din secolul XIX. (Biblioteca Eugenio Trías, Salón de actos)

19.30-21.00 – Cine-concert: „Războiul de Independență”, (regizori Aristide Demetriade și Grigore Brezeanu, 90 min), primul lungmetraj românesc, film mut. Interpretează pianista Mihaela Duma. (Cine Doré, C/Santa Isabel, 3)

20.15-21.30– Masă rotundă: „Traducerea clasicilor clasici români: Eminescu și I.L. Caragiale”, cu Dana Giurcă, Elena Borrás, José Manuel Lucía Megías și Doina Făgădaru. (Pavilionul României)

Miercuri, 30.05.2018

11.00-12.30 – „Întrebări și răspunsuri fantastice”: atelier în limba română pentru copii de 8-12 ani condus de Adina Rosetti și cu participarea ilustratoarei Cristiana Radu. Acces limitat. (Pavilionul României)

12.45-13.40 – Proiecția documentarului România, patru patrii, (regizor Alexandru Solomon, 53 min): România, văzută de scriitorii Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu și Florin Lăzărescu. (Pavilionul României)

18:00-18:20 – Proiecția documentarului Confesiuni de credință (regizor Elvis Burlan, 20 min), despre valoarea arhitectonică a lăcașelor de cult din România. (Pavilionul României)

18.30-19.45 – Prezentarea cărții Lecturas de una ciudad: Bucarest en la narrativa de Mircea Cărtărescu („Lecturi ale unui oraș: București în proza lui Mircea Cărtărescu”) de Alba Diz Villanueva, cu participarea autoarei. Prezintă Eugenia Popeangă. (Pavilionul României)

19.00-20.35– Film și literatură: Sunt o babă comunistă, (regizor Stere Gulea, 94 min). Ecranizare a romanului Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu, publicat în Spania de Editura Pre-Textos, 2009. (Biblioteca Eugenio Trías, Sala deconferințe)

20.00-21.15 – De la carte la film: CercaniasParking cu scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari și traducătoarea Elena Borrás. (Pavilionul României)

Joi, 31.05.2018

11.00-12.30 – „Întrebări și răspunsuri fantastice”: atelier în limba română pentru copii de 8-12 ani condus de Adina Rosetti și cu participarea ilustratoarei Cristiana Radu. Acces limitat. (Pavilionul României)

18.00-19.15 – „În lumea Elei, cea fără de cuvinte”: atelier în limba română pentru copii de 8-12 ani condus de Victoria Pătrașcuși în prezența ilustratoarei Veronica Neacșu. (Pavilionul României)

19.00-20.30 –Masterclass cu scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari. (Escuela de Escritores de Madrid, C/Covarubbias, 1)

19.00-20.15–Conferința „Diplomația culturală”, susținută de Teodor Baconschi. Prezintă Iulia Badea-Guéritée. (Sediul Reprezentanței Comisiei Europene în Spania, Paseo de la Castellana, 46)

20.00-21.15 – Prezentarea orașului Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2021. (Pavilionul României)

 

Vineri, 01.06.2018

11.00-12.30 – „Să creștem mici!”: atelier în limba spaniolă pentru copii de 8-12 ani condus de Laura Grünberg, cu participarea actriței Mariana Achim. Acces limitat. (Pavilionul României)

11.00-12.30 – „În căutarea somnului”: atelier în limba română pentru copii de 4-7 ani condus de Victoria Pătrașcu. Acces limitat. (Biblioteca Eugenio Trías, Bebeteca)

11:00-12:30 – „Povești din calendar”: atelier în limba română pentru copii de 8-12 ani condus de Iulia Iordan și cu participarea ilustratoarei Veronica Neacșu. Acces limitat. (Biblioteca Eugenio Trías, Bebeteca)

12.45-14.00 – Conferința: „Prigonirea religioasă în comunism”, susținută de Teodor Baconschi. Prezintă Eugenia Popeangă. (Pavilionul României)

18.00-19.00 – „Atelier de citit corpuri”: atelier în limba română pentru copii de 8-12 ani condus de Laura Grünberg și cu participarea ilustratoarei Veronica Neacșu. Acces limitat. (Pavilionul României)

19.15-20.15 – Prezentarea cărților El efecto Sherlock HolmesLa imagen del Otro și Olvidar Bucarest de Victor Ieronim Stoichiță, în prezența autorului, a traducătoarei Anna María Coderch, și a scriitorului Jenaro Talens. (Pavilionul României)

20.30-21.30 –Conferința susținută de Matei Vișniec despre cenzură în comunism și capitalism. (Pavilionul României)

21.30-23.00 – Concert de jazz „Black Salt”, cu Lucian Ban & Abraham Burton. (Sala jazz Bogui, Calle del Barquillo, 29)

Sâmbătă, 02.06.2018

11.15-12.30– Masa rotundă: „Mai citesc copiii literatură clasică?”, cu scriitoarele Iulia Iordan, Victoria Pătrașcu și editoarea Cristina Pineda. Prezintă Iuliana Botezan. (Pavilionul României)

11.30-13.00 – „Retro foto”: atelier de fotograme pentru adulți condus de Anastasia Jurescu. (Biblioteca Eugenio Trías, Sala Materias)

12.45-14.00 – Scriitori români de expresie spaniolă: Cosmin Flavius Stircescu. Prezintă Oana Ursache. (Pavilionul României)

17.00-18.15 – Prezentarea cărții Rumania en la Guerra de Unidad Nacional 1916-1919 de Dumitru Preda și Costică Prodan, cu participarea lui Dumitru Preda. Prezintă Rubén Herranz (Pavilionul României)

18.30-19.45 – Prezentarea cărții El expediente Albertina de Ioana Gruia, cu participarea autoarei și a lui Ignacio Vidal-Folch. (Pavilionul României)

19.00-20.40 – Lectura dramatizată „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, cu trupa Grafos-Teatro. (Casa de Vacas)

20.00-21.30 – Prezentarea volumelor Migraaaantes o sobbra gente en este puto barco o el salón de la alambrada și En la mesa con Marxde Matei Vișniec, cu participarea autorului și a traducătorilor Evelio Miñano și Angelica Lambru. (Pavilionul României)

21.30-23.00 – Concert de jazz „Black Salt”, cu Lucian Ban & Abraham Burton. (Sala Bogui, Calle del Barquillo, 29)

Duminică, 03.06.2018

11.15-12.15 – Dialog între Mariana Sipoș și Oana Ursache despre receptarea scriitorilor clasici spanioli în România. (Pavilionul României)

12.00-13.00 – Lectura dramatizată în limba spaniolă Ziua în care a fugit somnul de Victoria Pătrașcu, pentru copii de 4-7 ani. Interpretează Mariana Achim. (Pavilion copii)

12.30-14.00 – „Panait Istrati, călătorul care nu a abandonat niciodată România”: prezentarea cărții Haiducii de Panait Istrati cu Virginia Rodriguez și Carlos Pascual. (Pavilionul României)

18.30-19.45 – Prezentarea albumului fotografic despre România The Tree of Life Is Eternally Green,cu Pascual Martínez și Vincent Sáez. (Pavilionul României)

19.00-20.40 – Lectură dramatizată „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, cu trupa Grafos-Teatro. (Casa de Vacas)

20.00-21.15 – Prezentarea cărții La ciudad de los condenados y otros relatosde Max Blecher, cu participarea traducătorului Joaquín Garrigós și a criticului Doris Mironescu. Prezintă Ioana Gruia. (Pavilionul României)

Luni, 04.06.2018

11.00-12.30 – Proiecția documentarului Dacia, dragostea mea (regizori Julio Soto și Ștefan Constantinescu, 90 min). Un documentar despre cincizeci de ani de dragoste între români și mașina lor națională, Dacia. (Pavilionul României)

12.45-14.00 – Poezie românească. Prezentarea revistei literare „Serta”, editată de Universidad Nacional de Educación a Distancia, de către Mariana Sipoș și Antonio Domínguez Rey. (Pavilionul României)

18.30-19.30 – Conferința despre Generația ´27 în România și în Spania, cu Doris Mironescu, Eugenia Popeangă și Petre Răileanu. (Pavilionul României)

19.00-20.30 – Masterclass cu scriitoarea Ioana Gruia.(Escuela de escritores de Madrid, C/Covarrubias, 1)

19.45-21.00 – „Femei in actuala literatură românească și spaniolă”: dialog între Cecilia Ștefănescu și Gema Nieto. Prezentarea romanului Relaciones enfermizas de Cecilia Ștefănescu. (Pavilionul României)

Marți, 05.06.2018

11.00-12.35 – Proiecția documentarului Bucarest, la memoria perdida (regizor Albert Solé, 94 min): un documentar despre memorie avându-i ca protagoniști pe Albert și tatăl său, Jordi Solé Tura, unul din părinții Constituției spaniole din 1976, care a fost exilat în România fiind militant anti-franchist.(Pavilionul României)

18.30-19.45 – Prezentarea cărții La zozobra de la lenguade Gherasim Luca, cu Vicente Gutierrez Escudero și Petre Răileanu. (Pavilionul României)

18.30-20.00 – Film și literatură: Legături bolnăvicioase (regizor Tudor Giurgiu, 85 min). Ecranizarea romanului omonim al Ceciliei Ștefănescu, publicat în Spania de Editura Dos Bigotes. Dialog cu scriitoarea după proiecție. (Biblioteca Eugenio Trías, Sala de conferințe).

20.00-21.15 – Prezentarea traducerii cărții Al principio fue el fin, de Adriana Georgescu, cu Joaquín Garrigós și Ignacio Vidal-Folch. Prezintă Mariana Sipoș. (Pavilionul României)

Miercuri, 06.06.2018

11.15-13.00 – Proiecția documentarului Le beau danger,al regizorului René Frölke (100 min): eseu despre scriitorul român Normal Manea. (Pavilionul României)

18.30-19.45 – Conferința ilustrată: „Avangarde literare românești”, susținută de Petre Răileanu. Prezintă Enrique Nogueras. (Pavilionul României)

18.30-20.50 – Film și literatură: Inimi cicatrizate (regizor Radu Jude, 141 min). Ecranizare a operei omonime a lui Max Blecher, publicată de Editura Pre-Textos, 2009. (Biblioteca Eugenio Trias, Sala Polivalentă)

20.00-21.15 – Scriitoare române de expresie spaniolă: Elisabeta Boțan,Corina Oproae și Alina Popescu. Prezintă Gema Nieto. (Pavilionul României)

Joi, 07.06.2018

12.00-13.30 – Conferința: „Receptarea romanului Cartea șoaptelor în spațiul hispanic”, susținută de scriitorul Varujan Vosganian. Prezintă Joaquín Garrigós. (Pavilionul României)

18.00-19.30 – Poeți români din Spania. Prezentarea volumelor de poezii El último de Gelu Vlașin și La estatua de una estrella de Marin Dumitrescu, cu participarea autorilor și a traducătorilor Mario Castro, Enrique Nogueras și Nicoleta Lazăr (Pavilionul României)

20.00-21.15 – Prezentarea traducerii volumului Athanorde Gellu Naum, cu Corina Oproae și Iuliana Botezan. (Pavilionul României)

Vineri, 08.06.2018

11.15-12.30 – Proiecția documentarului La pas prin București (regizor Florin Andreescu, 76 min). (Pavilionul României)

18.00-18.20 – Proiecția documentarului Confesiuni de credință (regizor Elvis Burlan, 20 min), despre valoarea arhitectonică a mănăstirilor din România. (Pavilionul României)

19.00-20.30 – Concert „Muzica lumii” cu Cristina Vlașin și Alex Mercaș. (Casa de Vacas)

20.00-21.30 – Lecturi din scriitori români netraduși în Spania: Lavinia Braniște, Tudor Ganea, Adrian Buz. Prezintă Alina Purcaru. (Pavilionul României)

Sâmbătă, 09.06.2018

11.00-12.15 – „Rostogol”: atelier în limba română pentru copii de 6-10 ani condus de Lavinia Braniște. (Pavilionul României)

12:30-14.00 – „Cioran inedit”: lansarea traducerilor cărților Lágrimas y santos și Extravíos de Emil Cioran, cu filosoful Fernando Savater, traducătorul Christian Santacroce și editorul Alejandro Hermida. Prezintă Luminița Marcu. În colaborare cu Editura Hermida. (Pavilionul României)

18.30-19.45 – Dialog între Luminița Marcu și Sanda Budiș despre exodul intelectualilor români și memorialistică. (Pavilionul României)

20.00-21.30 – Lecturi din poeți români netraduși în Spania: Dan Coman, Teodor Dună, Svetlana Cârstean. Prezintă Alina Purcaru (Pavilionul României)

19.00-20.30– Concert „Muzica lumii” cu Cristina Vlașin și Alex Mercaș. (Casa de Vacas)

Duminică, 10.06.2018

11.00-12.15 – Prezentarea traducerii cărții En ausencia del padre de Stelian Țurlea, cu participarea autorului și a traducătorului Dan Munteanu Colán. (Pavilionul României)

12.30-13.30 – „Să îți imaginezi înseamnă să îți amintești”. Opera Anei Blandiana. „Poezie și proză: Proyectos de pasado și Las cuatro estaciones. Prezintă Mercedes Monmany cu participarea Anei Blandiana. (Pavilionul României)

12:00-13:00 – „Melcușorul”: atelier în limba spaniolă pentru copii de 5-8 ani condus de Lavinia Braniște cu participarea actriței Mariana Achim. (Pavilion copii)

17.15-18.15 – Conferința: „Itinerarii turistice și culturale românești”, susținută de Carlos Pascual. (Pavilionul României)

18.30-19.45 – „Un memorial între două Europe”. Dialog între Ana Blandiana și Cecilia Dreymüller despre Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistentei de la Sighet. (Pavilionul României)

20.00-21.00 – Conferința: „Emigrație și migrație: comunitatea românească din Spania”, susținută de Silvia Marcu. Prezintă: Ruxandra Constantinescu (Pavilionul României)

Programul poate suferi schimbări.

Image Sources

  • România ţară invitată la cea de-a 77-a ediţie a Târgului de carte de la Madrid: ICR Madrid
Salir de la versión móvil