O poveste cu final fericit, chiar dacă finalul piesei înca se joacă. Gabriel Ilie este un tânăr care din nefericire, îngroaşă rândurile celor foarte talentaţi dar pe care România nu i-a sprijinit şi şi-a desăvârşit talentul în străinatate. Gazeta de Spania l-a descoperit şi vă prezintă o poveste de viaţă extraordinară, un tânăr ambiţios şi un campion. Aşadar…Gabriel Ilie.
Gazeta de Spania: Buna ziua, te rog să te descrii în câteva rânduri cititorilor noştri. Cine este Gabriel Ilie?
Gabriel Ilie: Sunt un om simplu, cu vise, sociabil, şi întodeauna vesel. Nu-mi place sa renunţ la ceva până nu-l obţin. Îmi place întodeauna să risc iar în rest, îi las pe cei care mă cunosc să mă descrie.
Gazeta de Spania: Despre pasiunea moto, când ai început sa o conştientizezi?
Gabriel Ilie: Ca şi sport, Moto GP este foarte la modă în Spania, spre deosebire de alte ţări. Este ceva unic, diferit şi ciudat în acelaşi timp. Primul meu contact cu motocicletele de curse s-a petrecut acum trei ani şi jumatate, când am început o şcoală de pilotaj în Alcañiz Motorland. Din cauza serviciului şi a deselor drumuri Spania-România, primele două încercări de a promova examenul Moto2 s-au dovedit a fi eşecuri.
Cu toate acestea, un bun prieten, căruia îi voi rămâne veşnic recunoscător, Luis Arguiñano, fiul celebrului bucătar chef, Carlos Arguiñano, mi-a pregătit o imensă surpriză.
Deşi Luis ştia de cele două eşecuri ale mele la examen, el a luat legătura cu tatăl lui, cel care are şi echipă în Campionatul Mondial de Moto 2 şi Campionatul European Moto 2, şi m-au invitat să vizitez circuitul.
Acolo am fost aşteptat de o întreagă echipă, de la şeful echipei până la ultimul mecanic şi cele două motociclete. Echipa era Team Targobank Motorsport, o echipă cu buget mic şi cu marca Tech3 în Moto 2. În momentul acela nu ştiam ce se întamplă, nu realizasem că tot ce era acolo era pentru mine, pentru probe. Cei de la echipă mi-au explicat strategiile şi tot ce este legat despre Moto 2, am urcat în acea duminică pe motor pentru prima mea tură pe un circuit cu o Moto 2.
După multă muncă, în două luni am intrat la aceeasi echipă, dar ca al 3-lea pilot, adică pilot de probe doar. Am avut şansa să am opt curse în campionatul intern. Pe urmă, cei de la Team Estrella Galicia 0,0 Marc VDS din mondialul de MotoGP m-au contactat tot prin intermediul lui Luis. În iarna anului trecut am semnat cu ei un contract valabil pe doi ani.
Celebrul Emilio Alzamora m-a luat sub aripa lui , fiind impresarul meu, au urmat momente senzaţionale, urcuşuri, coborâşuri, antrenamente cu fraţii Marquez. Cam asta este, pe scurt, povestea paşilor mei în MotoGP.
Gazeta de Spania: Ce palmares ai?
Gabriel Ilie: Palmaresul meu:
- Pole record- Portimao Circuit (Portugalia)
- Pole Record în Circuit de Navarra
- Dublu pole record în Montmelo Barcelona în categorii diferite
- Şapte podiumuri în campionatul intern
Gazeta de Spania: Cum te raportezi la România?
Gabriel Ilie: Nu prea am ce să spun despre România. Am fost în conflict cu cei de acolo din păcate. Trist este că în România sunt foarte mulţi tineri talentaţi dar promovările se fac în funcţie de interese. Din nefericire, mulţi se pierd, neavând şansa de a demonstra ceea ce ştiu. Aşadar, mă abţin de la mai multe comentarii.
Gazeta de Spania: Ce vrei să faci pe viitor?
Gabriel Ilie: Pe viitor să fiu sănătos, fără accidente şi, ca orice pilot, îmi doresc să ajung în categoria mare de MotoGP şi să devin campion mondial. Însă până acolo e drum lung, până la a deveni campion, pe moment rămâne doar un vis şi multă muncă. Însă visul meu îl trăiesc chiar acum.
Gazeta de Spania: Ai modele în carieră?
Gabriel Ilie: Modelul meu este Marc Marquez, îmi este prieten apropiat. Mă învaţă, îmi oferă încredere şi mereu îmi dă sfaturi. Nu este nici pe departe persoana care este zugravită în presă, este un prieten adevărat şi un om sufletist.
Gazeta de Spania: Gabriel, îţi mulţumim pentru interviu. Dacă ai un cuvânt de încheiere…
Gabriel Ilie: În încheiere le spun tinerilor să aibă ambiţie, încredere, ţi să nu renunţe niciodată, indiferent dacă toate porţile ţi se închid. Tu eşti singurul care îţi poţi închide porţile definitiv. Fiecare este campion în ceva.
Gabriel a transmis romanilor din Zaragoza un mesaj, prin care ne mulțumește pentru susținere. Mesajul video aici!
[foogallery id=»19519″]