Compania aeriană irlandeză de tip low-cost, RyanAir, a anunţat că va deschide în luna octombrie o bază la București.
Compania estimează că va transporta anul viitor mai mult de 1,9 milioane de pasageri în România, în creștere cu peste 30% raportat la 2016, a declarat Denis Barabas, directorul de Marketing și Vânzări pe România și CEE al companiei, într-o conferință de presă.
Noua bază a companiei va avea trei aeronave alocate, ceea ce reprezintă o investiție de 300 milioane de dolari. De asemenea, Ryanair a deschis joi o nouă bază în Timișoara, unde va aduce o aeronavă, iar investiția s-a ridicat la 100 de milioane de dolari.
Denis Barabas a anunțat și orarul de vară pentru București, când se vor opera 13 rute, cu peste 100 de zboruri săptămânale. Orarul de vară 2017 include o nouă rută București – Palermo, trei noi destinații de vară — Berlin, Bristol și Timișoara, și mai multe zboruri către Bruxelles, Dublin și Milano, care vor aduce 1,9 milioane de clienți anual și vor susține 1.400 de locuri de muncă pentru Aeroportul București.
«Vom opera un total de 13 rute dintre care patru rute sunt noi de vară. O rută nouă este Palermo, care va fi operată din martie 2017, respectiv continuarea operațiunilor din această iarnă către Timișoara, Berlin și Bristol. În total, vom avea peste 100 de zboruri săptămânale.
Estimăm un trafic de circa 2 milioane de pasageri. Este o creștere foarte importantă în România, o creștere sănătoasă de peste 30% de la an la an.
Acest trafic va contribui cu peste 1.000 de locuri de muncă susținute la București și în țară, iar clienții noștri vor avea economii de peste 200 de milioane de euro. Am sărbătorit de curând un milion de pasageri în București, în luna aprilie.
De atunci am crescut foarte mult și în curând vom ajunge la 1,5 milioane de pasageri transportați și credem că românii au început să fie familiari cu RyanAir», a spus Barabas.
Pentru a sărbători lansarea orarului de vară 2017 București, dar și deschiderea noii baze, RyanAir pune la vânzare 100.000 de locuri din întreaga sa rețea de rute europene, la tarife promoționale începând de la doar 7,99 euro, care sunt disponibile pentru rezervări până luni, 5 septembrie.
Reprezentanții companiei susțin că au cele mai mici tarife.
«Suntem compania cu cel mai mic tarif din Europa, un tarif garantat. Tariful mediu pentru anul trecut al RyanAir a fost de 46 de euro, urmând ca în 2016 să ajungem la un preț mediu de sub 40 de euro, chiar 35 de euro.
De asemenea, avem cele mai mici costuri de operare din Europa. Avem 84 de baze, inclusiv București și Timișoara. Avem cote de piață de peste 25-26% sau chiar mai mult pe piețe importante din Europa.
În România, pentru moment, suntem pe locul 5, dar cu siguranță vom crește și vom avea o contribuție importantă la creșterea traficului în România.
Până în 2024 estimăm că vom avea o creștere controlată. Estimăm un număr total de peste 180 de milioane de pasageri până în 2024. Este o creștere constantă și puțin încetinită în următorii ani. Estimăm o creștere de circa 7% de la an la an. Creșterea va veni odată cu primirea noilor aeronave.
Credem că până în 2024 vom opera cu mai mult de 500 de aeronave, ceea ce ne va oferi poziția de lider în Europa din acest punct de vedere», a subliniat Barabas.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă