Organizatia Partidului Social Democrat Spania a organizat astazi conferinta de alegeri in cadrul Organizatiei Femeilor Social Democrate.
In cadrul conferintei s-a discutat despre rolul femeii in societate si despre implicarea acestora in politica si in viata sociala a comunitatii.
«Organizaţia femeilor social-democrate stimulează participarea femeilor la viaţa politică, în cadrul PSD şi îşi asumă responsabilitatea elaborării şi propunerii unei strategii şi a unui program politic specific , în cadrul PSD», a declarat presedinta OFSD Diaspora, Lila Debelka.
Domnia sa a precizat că «femeile social-democrate pot reprezenta factori de schimbare şi de referinţă pentru comunităţile în care trăiesc şi a făcut referire şi la faptul că obiectivele propuse trebuie să fie cât mai înalte, pentru a determina acţiuni de real impact şi de reală valoare pentru oamenii din jur, a adăugat aceasta.
De asemenea, le-a invitat pe femeile social-democrate să se unească pentru a demonstra puterea lor, devenind o echipă, din ce în ce mai mare, mai solidară și mai puternică, subliniind că OFSD înseamnă responsabilitate, implicare, solidaritate, dar şi un viitor mai bun în promovarea ideilor şi principiilor social-democraţiei.
La conferinta au mai participat si invitati spanioli precum doamna Viqui Moreno secretar general PSOE Arganda del Rey, domnul Antonio Carmona, consilier in primaria Madrid iar din partea PSD Spania au participat presedintele PSD Spania, Georgel Martinescu, presedintele PSD Madrid, Mihaela Buica si alti membri.
In urma alegerilor, Biroul Politic al OFSD Spania este format din:
- Presedinte: Adela Cristina Costa,
- Secretar: Emilia Petrica,
- Vicepresedinti: Bianca Braila
- Mateas Mirela
- Scuipici Catalina
- Viorica Laza
- Nicoleta Neagoe
- Membri: Cristina Stefan
- Dorinela Corici
- Ramona Oprea
- Rebeca Gorgan
- Avram Mariana
- Iuliana Nae
- Roxana Ducas
De asemenea, in cadrul aceleasi conferinte s-au pus bazele organizatiilor OFSD Madrid si Arganda del Rey. După terminarea congresului cu toți am participat la sărbătoarea Martisorului si a zilei internationale a femeii in Arganda de Rey unde au participat aproximativ 200 de persoane.Am avut parte de cant si voie bună iar din partea PSD Diaspora Spania s au oferit flori tuturor doamnelor care au fost prezente.
Biroul de presa PSD Spania