Potrivit unei noi legi care a intrat, joi, în vigoare, copiii români care locuiesc în străinătate şi călătoresc însoţiţi către ţara în care au domiciliul nu mai trebuie să prezinte, începând de joi, la frontieră, acordul legat de călătorie din partea părinţilor.
Poliţia de Frontieră a transmis un comunicat potrivit căruia, copiii care sunt cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, care se deplasează însoţiţi în ţara în care locuiesc nu mai este necesară, începând de joi, prezentarea acordului părintelui sau al părinţilor privind călătoria, la ieşirea din România.
Dovada domiciliului sau a reşedinţei în străinătate se face cu documente oficiale care atestă acest fapt.
Până acum, copiii care sunt cetăţeni români cu domiciliul în străinătate nu puteau părăsi România în lipsa acordului părintelui (în cazul în care călătorea cu un singur părinte), al părinţilor sau al reprezentantului legal. Declaraţia autentificată care trebuia prezentată la ieşirea din România a minorilor trebuia să cuprindă statul sau statele de destinaţie, data plecării şi data sosirii din călătorie.
O altă noutate este că acordul este valabil 3 ani, nu un singur an, cum era până acum.
Se elimină totodată şi obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei din cuprinsul declaraţiei notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către copil, însoţit de o altă persoană.