Ministerul Fondurilor Europene (MFE), împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (MAE/DPRRP), au deschis apelul pentru Programul „Diaspora Start-up”, cu o alocare de 30 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Fondurile sunt destinate cetățenilor români din Diaspora și celor recent reîntorși în țară şi vor fi alocate prin intermediul administratorilor de schemă de antreprenoriat.
Apelul presupune 2 etape:
- În prima etapă, administratorii de schemă* de antreprenoriat depun propunerile de proiecte în valoare de maximum 5.000.000 euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori și să le acorde acestora subvenții pentru lansarea afacerilor în țară.
Pentru a fi eligibil, administratorul schemei de antreprenoriat trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
- să aibă capacitatea să desfășoare acțiuni de consiliere și/sau dezvoltare a IMM;
- să demonstreze desfășurarea de activități de promovare si susținere a drepturilor românilor din Diaspora, activități de facilitare privind crearea de rețele profesionale ale românilor din Diaspora și/sau activități de promovare a conectării cu România și de prietenie cu țara gazdă, activități de formare antreprenorială sau consiliere privind implementarea unor planuri de afaceri specifice IMM.În cazul în care administratorul de schemă de antreprenoriat nu îndeplineşte această condiţie, pot fi realizate parteneriate cu alte entităţi, din ţară sau din Diaspora, care să poată face dovada îndeplinirii acestei condiţii.
2. În cea de-a doua etapă, cetățenii români eligibili**, care doresc să își înființeze o companie, pot accesa fonduri în valoare maximă de 40.000 de euro și pot urma programe de formare antreprenorială de tip e-learning, prin intermediul administratorilor de schemă de antreprenoriat.
* Entitățile care pot administra schema de antreprenoriat (singure sau în parteneriat cu alte entităţi din ţară sau din Diaspora) pot fi: furnizori de Formare Profesională Continuă autorizați, publici și privați; organizații sindicale și patronate; membri ai Comitetelor Sectoriale și Comitete Sectoriale cu personalitate juridică; autorități ale administrației publice locale (unități administrativ-teritoriale); asociații profesionale; camere de comerț și industrie; ONG-uri; universități; Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și instituții/agenții/organizații subordonate/coordonate de acesta; parteneriate între categoriile mai sus menționate.
** Sunt eligibili cetățenii români cu vârsta minimă de 18 ani, care fac dovada rezidenței sau a domiciliului în străinătate de minim 12 luni și doresc să înființeze o afacere în România.
Pentru administratorii de schemă de antreprenoriat:
MAE/DPRRP îşi propune să faciliteze contactul dintre entitățile din România care doresc să colaboreze cu organizații ale românilor din străinătate, pentru stabilirea de parteneriate în vederea constituirii administratorilor de schemă de antreprenoriat. Organizațiile din diaspora interesate de acest program sunt invitate să trimită datele lor de contact, până la data de 30 octombrie 2016, la adresa diaspora@mae.ro, pentru a fi incluse într-o listă ce va fi pusă la dispoziția entităților din România prin publicare pe site-ul DPRRP și MFE.
Pentru antreprenori:
Propunerile de proiect ale românilor din Diaspora care doresc să deschidă o afacere în ţară pot fi depuse până la data de 29.11.2016, ora 16:00 (ora Ro), la adresa de e-mail: diaspora@fonduri-ue.ro
Mai multe detalii despre program în documentele ataşate şi aici sau aici