Actorul Mircea Albulescu a incetat din viata vineri. Trupul neinsufletit al actorului va fi depus sambata in foaierul Teatrului National din Bucuresti.
Actorul a fost operat in 2014 la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara. In varsta de de 80 de ani, el a fost supus unei triple operatii de bypass. Operatia de bypass a durat cinci ore, iar inima actorului a stat oprita aproximativ 45 de minute. Specialistii au precizat atunci ca arterele coronare ce serpuiesc pe suprafata inimii ii erau ingustate si sangele nu iriga suficient cordul.
Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu,este un actor român, profesor universitar (Doctor în Arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor. În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică.
Aflat la Zaragoza sa prezinte cel de-al treilea volum al cartii sale «Rastignit intre cruci», autorul Vasile Lupasc, prieten si colaborator al maestrului, s-a aratat profund indurerat la aflarea vestii trecerii in nefiinta a marelui artist «A fost cea mai surprinzatoare personalitate pe care am intalnit-o, foarte diferita de imaginea pe care o aveam inainte sa il cunosc. Un om extrem de vesel si de pozitiv care stia sa faca din fiecare moment cand ne intalneam o clipa memorabila.» a declarat autorul, care va dedica intalnirea cu romanii din Spania memoriei marelui artist.
Odihneste-te in pace maestre!