Icono del sitio Gazeta de Spania

SEBASTIAN BODU A SOLICITAT ANAF SĂ RECUPEREZE 640.000 DE EURO DE LA IOHANNIS

Deși preşedintelui Klaus Iohannis instanţa i-a anulat titlul de proprietate al imobilului din Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, imobil în care se află o sucursală Raiffeisen Bank, acesta încasează în continuare chiria.

Prin hotarârea Curții de Apel Brașov din 12 noiembrie 2015,  s-a dispus reîntoarcerea imobilului în proprietatea statului.

 

Potrivit contractului încheiat în 2006 între Iohannis și Raiffeisen, chiria anuală pe care banca trebuie să o plătească proprietarului este de 60.000 de euro.

Fostul europarlamentar Sebastian Bodu și șef al ANAF, anunţă că a solicitat instituţiei pe care a condus-o, şi Primăriei Sibiu să confişte imobilul şi să recupereze chiriile încasate de preşedinte.

«Am solicitat ANAF și Primăriei Sibiu (printr-o scrisoare recomandată) să pună în executare hotararea Curții de Apel Brașov din 12 noiembrie 2015, prin care s-a dispus reîntoarcerea imobilului din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 29, în proprietatea statului, titlul de proprietate al lui Iohannis Klaus Werner, Iohannis Carmen Georgeta și Baștea Rodica fiind desființat.

În acest scop, am solicitat ANAF și Primăriei Sibiu să ceară întabularea dreptului de proprietate al statului în Cartea Funciară. Menționez că hotărârea ce trebuie pusă în executare este definitivă și irevocabilă, contestația în anulare aflată pe rol nefiind suspensivă de executare si nepunând in discuție fondul litigiului.

Am solicitat, de asemenea, ca ANAF și Primăria Sibiu să reintre în posesia imobilului, notificând actualul chiriaș în vederea evacuării spațiul închiriat, în condițiile în care locatorul și-a pierdut calitatea de proprietar (cred, însă, că locatarul, o bancă comercială, va rezilia contractul de locațiune și va elibera imobilul în mod voluntar, pentru a evita o procedură de evacuare, cu costurile aferente de imagine).

Nu în ultimul rând, am solicitat ca ANAF și Primăriei Sibiu să demareze procedura recuperării, prin instituirea de sechestre și popriri, de la posesorii neproprietari, a fructelor civile (chiriile) încasate, în calitate de locatori, după data primei cereri de chemare în judecată, moment când aceștia au devenit posesori de rea-credință.

Așa cum spunea dl. Klaus Iohannis, Președintele României, în 24 februarie 2015, ‘recuperarea prejudiciilor este obligatorie, nu opțională pentru autoritățile statului’. În cazul de față, suma se ridică la aproximativ 640.000 de euro, conform estimărilor RISE Project», scrie Sebastian Bodu pe Facebook.

Salir de la versión móvil