Senatul României pregăteşte prima reacţie oficială cu privire la declaraţiile făcute de ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, care a afirmat într-un interviu că unirea Republicii Moldova cu România nu este o alegere practică.
«Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova.
Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni.
Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova», a spus atunci ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit pentru Moldova 1.
Redăm integral proiectul de declaraţie a Senatului:
«Proiect de declarație a Senatului României
Declarațiile ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, făcute la postul Moldova 1 cu ocazia aniversării a 25 de ani de independență a Republicii Moldova au fost primite cu surprindere, îngrijorare și o mare doză de insatisfacție de opinia publică din România.
Surprinderea este cauzată de faptul că afirmații precum: ”Unirea cu România, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Republica Moldova….Republica Moldova nu este România, Republica Moldova are propria sa istorie și propriile provocări”, vin din partea ambasadorului unei țări cu care România a dezvoltat un parteneriat strategic multilateral și față de care ne-am manifestat fără excepție în mod loial și în spiritul respectului reciproc.
Tematica abordată de domnul ambasador este una extrem de sensibilă pentru orice român, dar mai cu seamă extrem de dureroasă. Ea readuce în memorie tragediile și umilințele pe care le-au îndurat milioane de români din Basarabia, teritoriu românesc, în neagra perioadă a stalinismului și hitlerismului unite prin Pactul Ribbentrop-Molotov, când forța dreptului a fost înlocuită dreptul forței.
Surprinderea opiniei publice românești este cu atât mai mare cu cât în decembrie 1989, Congresul Deputaților Poporului al URSS a acceptat și Gorbaciov a semnat raportul Comisiei Yakovlev, care condamnă protocoalele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, iar în 1992, președintele Boris Elțîn a dispus declasificarea pactului, un fel de condamnare implicită a acestui act politic.
În declarația sa, ambasadorul Pettit a specificat că spusele sale nu sunt opinii personale, ci reprezintă ”desigur politica noastră”, adică, ale Departamentului de Stat, argument care ne-a provocat o profundă îngrijorare pentru viitor.
Sigur că, din punctul de vedere al dreptului internațional, România a fost primul stat care a recunoscut și recunoaște în continuare fără rezerve statalitatea, suveranitatea și independența Republicii Moldova.
Această stare de fapt nu va putea să împiedice vreodată libera manifestare a aspirațiilor majorității cetățenilor României și Republicii Moldova spre unire. Or, declarația ambasadorului american lasă să se înțeleagă foarte limpede că SUA nu este favorabilă și descurajează acum și în viitor revenirea Basarabiei la țara-mamă.
SUA și-au câștigat în timp reputația de partener corect și loial în relațiile internaționale cu aliații săi, dar declarațiile ambasadorului Pettit ar putea induce suspiciuni nedorite în relațiile bilaterale, ceea ce ar amplifica îngrijorarea noastră.
După cel de-al doilea război mondial, părinții și bunicii noștri au trăit zeci de ani cu speranța că „vin americanii” și, odată cu venirea lor, România va ieși din sfera de influență a Uniunii Sovietice și se va reorienta spre valorile democrației și statului de drept. Sentimentele de simpatie pro-americane au fost transmise și generațiilor mai tinere și sunt împărtășite de foarte mulți români, realitate vizibilă azi la tot pasul.
Nimeni însă nu credea că ”americanii”, care au venit după atâția ani de așteptare, vor spune că Stalin a avut dreptate atunci când s-a înțeles cu Hitler să amputeze România. Cu atât mai mare este insatisfacția noastră.
Senatul României, componentă a Parlamentului României, organul reprezentativ suprem al poporului român, a adoptat această Declarație spre a fi transmisă Președintelui SUA, Senatului SUA și Departamentului de Stat.
Senatul României așteaptă un răspuns lămuritor din partea autorităților americane în legătură cu declarațiile ambasadorului James Pettit.
Senatul României respinge fără echivoc ca neavenite declarațiile ambasadorului SUA la Chișinău, indiferent dacă acestea reprezintă o opinie personală sau poziția oficială a Guvernului sau Senatului SUA.
În numele Senatului României,
Călin Popescu Tăriceanu,
Președintele Senatului României
Proiectul de declarație a fost transmis spre informare Comisiei pentru politică externă și grupurilor parlamentare din Senatul României
Cabinetul Președintelui Senatului României».
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă