O dată cu ratarea calificării în semifinalele turneului de la Wimbledon, Simona Halep, a ratat și șansa de a deveni numărul unu mondial, fiind învinsă, marți, de britanica Johanna Konta.
Simona a fost învinsă de Johanna Konta cu scorul de 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4, în sferturile de finală ale celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului.
Simona Halep ratează pentru a treia oară în ultimele luni, șansa dea urca pe primul loc în clasamentul mondial după oportunitățile pe care le-a avut la Roland Garros și Eastbourne.
Simona Halep și Johanna Konta erau la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Halep s-a impus cel mai recent, cu 6-1, 6-3, în Fed Cup, pe 23 aprilie, la Mamaia.
Halep a pierdut ambele meciuri directe din circuitul WTA cu Konta, care s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, și anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2. În 2014, în Fed Cup, la Budapesta, Halep câștiga cu 6-1, 6-4. Cele două au mai disputat anul acesta un meci demonstrativ, la turneul Tie Break Tens, unde Halep s-a impus cu 10-2.
Dacă Simona Halep ajungea în semifinale la Wimbledon, își asigura locul unu mondial. Pierzând, Karolina Pliskova (3 WTA) este cea care va urca pe prima poziție în clasamentul WTA dat publicității luni.
Johanna Konta va juca în penultimul act cu americanca Venus Williams, devenind prima britanică după Virginia Wade (1978) calificată în semifinale la Wimbledon.