Subsecretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, a luat parte la o serie de întâlniri cu asociațiile românești și mediul românesc de afaceri din provincia spaniolă Almeria, dar și cu reprezentanți ai autorităților locale.
Vizita s-a desfășurat în perioada 20-23 aprilie în municipiile Almeria, Roquetas de Mar, Granada și Motril și este prima vizită de lucru pe care un reprezentant al conducerii MRP o efectuează în Almeria și totodată, prima de la înființarea Consulatului României în provincia din sudul Regatului Spaniei.
În 20 aprilie, delegația condusă de Victor Ionescu și sprijinită de consulul Robert Claudiu Hellvig a avut o întrevedere cu primarul municipiului Roquetas de Mar, Gabriel Amat Allyon. S-a discutat despre specificul comunității românești din provincia Almeria, care numără peste 40.000 de persoane și despre contribuția importantă pe care conaționalii noștri o au la dezvoltarea economică a zonei. Demnitarul român i-a prezentat oficialului local proiectele MRP privind comunitățile din diaspora, precum și detalii despre planurile de reinserție a diasporei de mobilitate. În același timp, s-a discutat despre modul în care românii stabiliți în Spania și-ar putea face mai bine auzite vocile și dorințele în țara de adopție.
„Problemele comunităților românești din diaspora sunt diverse, cu specific local, în funcție de zona unde sunt stabiliți, și de aceea ele trebuie rezolvate la nivel local. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ținut să am o întrevedere cu domnul primar Allyon. Este important pentru autoritățile locale să știe că România nu i-a uitat pe conaționalii săi de aici. E important să discutăm și să colaborăm, pentru că în acest fel ambele părți își vor înțelege mai bine problemele”, a declarat Victor Ionescu.
Subsecretarul de stat a avut apoi o întâlnire, la Roquetas del Mar, cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc și cu membri ai clerului. Victor Ionescu le-a vorbit românilor din provincie despre modul în care MRP le poate fi alături prin finanțările oferite și i-a încurajat să depună proiecte și să acceseze aceste fonduri. El le-a reamintit românilor că, prin intermediul proiectelor, comunitățile lor din diaspora vor avea doar de câștigat.
„Putem face lucruri minunate împreună pentru a-i ajuta pe români. Vrem să încurajăm ca mai multe asociații din zonă să vină în sprijinul conaționalilor noștri. Beneficiarii acestor proiecte sunteți dumneavoastră, comunitățile. MRP dispune de un buget aproape dublu față de anul precedent și de linii de finanțare de proiecte diverse, între care cultură, educație, tradiții, mass-media, limba română. În plus, facem eforturi să vă putem fi alături tot mai mult și în ce privește problemele din viața dumneavoastră de zi cu zi. Ne implicăm, venim alături de dumneavoastră, stăm de vorbă cu autoritățile locale, vedem care vă sunt problemele și cum vă putem ajuta, în limitele mandatului MRP, cât și cu sprijinul MAE și al altor instituții din grupul interministerial condus de Ministerul nostru”, le-a spus Victor Ionescu participanților la întâlnire.
Românii au primit informații despre înlesnirile apărute în procedurile de finanțare, despre pașii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a primi fond de carte românească, suporturi de curs, pentru finanțări necesare organizării de evenimente, dar și despre proiectele guvernamentale de a le oferi celor care doresc să revină un start cât mai bun acasă. Discuțiile s-au încheiat cu o vizită la sediul Asociației Socio-Culturale „Rumanos Almerienses” din Roquetas de Mar, care activează din 2011.
Delegația s-a deplasat apoi la Granada, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai asociațiilor românești care desfășoară proiecte în zonă. „Suntem aici pentru dumneavoastră, ca să vă cunoaștem și să vă cunoaștem problemele. Vrem să ne întâlnim cu cât mai mulți români, la biserică, pe șantier, în centrele universitare, peste tot”, le-a spus subsecretarul de stat Victor Ionescu participanților la întâlnire. Principalele teme de discuție au fost predarea limbii materne copiilor românilor din regiune și proiectele pe care mediul asociativ dorește să le inițieze în acest sens.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
PROPATRIA 2023 SE EXTINDE ÎN EUROPA: FESTIVALUL ADUCE ARTIȘTI ROMÂNI ÎN COMUNITĂȚILE DIASPOREI
PROIECTUL „TABĂRĂ DE DEZVOLTARE PERSONALĂ – ARTĂ, TRADIȚII ȘI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ” A AJUNS LA FINAL