Deputatul PNL Theodor Paleologu este foc şi pară şi consideră că «dacă PNL vrea să mai aibă o șansă de a conta, conducerea partidului trebuie să plece». Acest comentariu vine după rezultatul dezastruos al PNL la alegerile locale.
«Conducerea PNL este principalul vinovat pentru dezastrul alegerii Gabrielei Firea în funcția de primar general. Mă aștept la un tsunami de revoltă și furie a alegătorilor de dreapta împotriva acestei conduceri lamentabile. Gorghiu și Cezar Preda au avut chiar nerușinarea de a spune că Nicușor Dan e complicele și iepurașul PSD-ului.
Dacă PNL vrea să mai aibă o șansă de a conta, conducerea partidului trebuie să plece. Toată. Și nici unul dintre autorii acestei rușinoase -și meritate- înfrîngeri nu mai are ce căuta la toamnă pe listele electorale din București. Prezența lor pe liste ar fi încă o insultă la adresa bucureștenilor», a scris Theodor Paleologu, pe Facebook.
Surse din PNL susţin că liberalii discută posibilitatea numirii europarlamentarului Cristian Buşoi la conducerea PNL Bucureşti după ce Cătălin Predoiu şi-a dat demisia în urma eşecului din cursa pentru Primăria Capitalei. Aceleaşi surse spun că Buşoi şi-ar asuma conducerea PNL Bucureşti. Liberalii vor discuta această posibilitate în zilele următoare.
Theodor Paleologu pare că nu ar fi de aceeaşi părere, considerându-l pe Cristian Bușoi unul dintre autorii dezastrului
«Cristian Bușoi este unul dintre autorii dezastrului. Venirea lui la conducerea organizației PNL București ar fi sinucidere curată. La fel și Teodor Atanasiu, una dintre cele mai detestate figuri din partid. Iar erijarea Andreei Vass în reformator al partidului este de-a dreptul grotescă. Tocmai gîndindu-mă la ei printre alții, am spus că toată conducerea PNL trebuie să plece.»
Atacul lui Paleologu la Andreea Paul vine dupa ce aceasta a scris, la rândul ei, pe pagina de facebook: «La muncă cu profesioniştii. Gata cu fudulii şi cu deciziile bazate pe orgolii»