Icono del sitio Gazeta de Spania

ȚIGĂRILE MENTOLATE SAU CU ALTE AROME VOR FI INTERZISE

Guvernul a discutat proiectul de lege privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun, care reglementeză interzicerea ţigărilor mentolate şi a celor cu arome, dar şi introducerea unor avertismente mai mari pe pachete.

Termenul de transpunere în legislaţia naţională a Directivei 2014/40/UE privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun este data de 20 mai 2016, anunţa Ministerul Sănătăţii la începutul lunii februarie. Ministerul anunta că acordă «o atenţie deosebită transpunerii Directivei 2014/40/UE în legislaţia naţională, având convingerea că prevederile actului normativ vor veni în sprijinul reducerii prevalenţei consumului de tutun, fiind vizaţi, în special, adolescenţii şi tinerii».

Punctele principale ale proiectului de act normativ sunt interzicerea ţigărilor mentolate şi a celor cu arome, avertismentele mai mari pe pachetele produselor din tutun şi eliminarea posibilităţii de achiziţionare a ţigaretelor de pe internet, dar şi instituirea unor limite mult mai stricte şi în ceea ce priveşte comercializarea ţigărilor electronice sau a produselor de fumat din plante.

Acest proiect de lege a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii în ultimele zile ale lunii decembrie a anului trecut şi atrăgea atenţia asupra ingredientelor pe care le conţin ţigaretele aflate la raft şi prevedea interzicerea produselor din tutun care sunt îmbogăţite cu arome deosebite ce se diferenţiază de cea a tutunului simplu, fie că acestea se găsesc în compoziţia ţigării sau în filtre, hârtie, ambalaj, pentru cele din urmă fiind interzis să conţină nicotină.

Mai mult, se preciza că producătorii de ţigări vor raporta Ministerului Sănătăţii date precum emisiile ţigărilor şi ingredientele folosite în procesul de fabricaţie a produselor din tutun.

Astfel, peste trei luni, ţigările mentolate sau cu alte arome vor fi scoase de pe piaţă. Guvernul a aprobat în şedinţă proiectul de lege privind tutunul. Pe lângă această prevedere, începând cu data de 20 mai, vor fi introduse noi condiţii pentru fabricarea tutunului, dar şi avertismente mai mari pe pachetele de ţigări sau tutun.

Salir de la versión móvil