Timp de patru zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va desfăşura cel mai amplu exerciţiu de alarmare din ultimii ani. Peste 7700 de sirene vor răsuna, de marți până vineri, în toată ţara.
Nimeni nu trebuie să intre în panică atunci când aude sunetul sirenei. E doar un exercițiu prin care cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență vor testa reacția autorităților locale în caz de dezastre naturale sau tehnologice.
Arafat a mai spus că acest gen de exercițiu nu a mai fost făcut de foarte mult timp și este util pentru a vedea cât de bine se aud aceste sirene.
«Sirenele sunt cele care există la acest moment și, bineînțeles, unul din lucrurile care o să fie analizat în acest exercițiu este dacă s-au auzit peste tot, dacă toată lumea a sesizat că sirenele sunt pornite.
În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10,00 — 15,00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.
IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma «Exercițiu».