Icono del sitio Gazeta de Spania

TREI ROMÂNI ARESTAȚI ÎN GIJÓN CLONAU CHEILE APARTAMENTELOR PE CARE URMAU SĂ LE JEFUIASCĂ

Introduceau folii de aluminiu în incuietorile uşilor pentru a imprima amprenta cheilor care erau introduse in acestea iar mai apoi le copiau.

Aceştia işi aveau»cartierul general» într-un apartament din cartierul Laviada, de unde planificau loviturile pe care urmau sa le dea. Au comis 31 de furturi din apartamente în Gijon in numai 5 saptămâni.

Cei trei cetățeni români au fost arestați luni, fiind prinşi în flagrant când încercau să intre într-un apartament din strada Casimiro Velasco, iar de ieri aceştia se află în penitenciarul Villabona.

Instanța care a cerut începerea urmăririi penale, a constatat că faptele au fost de «o gravitate suficientă» pentru a decide reținerea celor trei. 

Este vorba despre D. A. M. de 47 de ani, I. S. de 24 de ani și B. V. H. de 25 de ani. Singurul care avea antecedente este D. A. M., acesta fiind cercetat în Cantabria pentru jaf.

Potrivit unui comunicat emis de poliţie, cei trei acţionau după metodele cunoscute sub numele de «bumping» şi «impresioning».

«Prima metodă constă în utilizarea unei chei master, care introdusă in incuietorile marca Ezcurra şi cu ajutorul unor mici lovituri, permit miscarea şi alinierea pinilor încuietorii, ceea ce îmseamnă că uşa se descuie.

Cea de-a doua metoda, «impresioning» , constă în plasarea unor folii mici de aluminiu deformabil în interiorul broaștei,  care marchează conturul cheilor proprietarilor,  rămânând imprimate pe acestea. După obținerea șablonului, confecţionează o cheie  master, cu care se întorc să deschidă ușa, fără a lăsa urme care să indice faptul că aceasta a fost forțată», spune Poliția Națională .

Hoţii acționau în plină zi, în special dimineața. De patru ori au fost surprinși de locatarii din imobil  dar nu au folosit forța ci au încercat să-și ascundă fețele pentru a nu fi identificaţi.

La percheziţia efectuată în apartamentul pe care aceștia il aveau închiriat, s-au găsit bijuterii ascunse în interiorul unei perne, precum și mai multe ceasuri, două tablete, patru laptopuri, un aparat de fotografiat, o carte electronică, ochelari de soare, 2235 euro și bancnote românești.

Salir de la versión móvil