23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

UN ADEVĂRAT MIRACOL. O ROMÂNCĂ ȘI FETIȚA EI DE 2 ANI, SINGURELE SUPRAVIEȚUITOARE DIN VAGONUL UNDE A EXPLODAT BOMBA

Un adevarat miracol, o româncă și fetița ei de 2 ani, singurele supraviețuitoare din vagonul de metrou unde a explodat bomba, marți în Bruxelles.

Roxana Ștefanuca este stabilită de 5 ani la Bruxelles, cu soțul și părinții. Are doua fetițe, una de 5 ani, cealaltă de doi ani, amândouă născute în Belgia.

Potrivit rudelor rămase în țară, copila de 2 ani a fost protejată de carucior, în timp ce peste Roxana s-au prăbușit trupurile celorlalți călători, ca un scut. 20 de oameni au murit în acest atentat sălbatic. Amândouă sunt internate, cu arsuri, iar fetița este într-o stare mai gravă, intubată.

Marți dimineață, Roxana a dus-o la grădiniță pe copila cea mare, și, ca de obicei, se întorcea acasă cu metroul. Miruna, fiica cea mică era în cărucior, lângă ea.

A urmat coșmarul. În atentatele de marți de la Bruxelles, soldate cu 31 de morți, au fost răniți alți doi români. Un barbat de 26 de ani a fost externat miercuri, iar femeia de 47 de ani din Constanța, director economic la Autoritatea Navală Română, este încă în spital, după ce a fost operată la picior.

Sursa: stirileprotv.ro