Procurorii DNA extind urmărirea penală într-un dosar de amploare, în care este cercetat modul în care mai mulţi afacerişti au dat mită pentru ca Guvernul să adopte o hotărâre cu dedicaţie.
Astfel, în dosarul lui Ioan Niculae, cel mai bogat român, şi Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila, este mai nou urmărit penal şi controversatul om de afaceri Said Baaklini, cunoscut pentru devalizarea UCM Reşiţa.
OFICIAL: În dosarul penal privind suspiciuni de fapte de corupție săvârșite de Niculae Ioan, patronul grupului S.C. INTERAGRO S.A., de Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte Consiliu Județean Brăila și de alte persoane, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmăririi penale față de suspecții:
SAID BAAKLINI, reprezentantul firmei LIBAROM AGRI, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani;
RAJEF SHARIF MOHAMMAD, reprezentantul MIKE TRAIDING (dat în urmărire internațională) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani.
În ordonanța de extindere a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În prima parte a anului 2009, suspectul Ioan Niculae, patronul grupului S.C. Interagro S.A., a inițiat și desfășurat activități de corupere, fiind vizați funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale, privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice, cu consecință directă în beneficiul financiar al grupului INTERAGRO.
Persoanele care au acceptat influența suspectului Ioan Niculae, au încercat prin activități de „lobby” să determine promulgarea unei asemenea Hotărâri de Guvern, deși se cunoștea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de „subvenționare”. Măsura de sprijin avută în vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislației aplicabile la nivelul Uniunii Europene, iar consecința directă era că suma necesară unei asemenea facilități fiscale nu putea fi prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat.
În acest context, suspectul Ioan Niculae i-a promis suspectului Gheorghe Bunea Stancu, președinte al Consiliului Județean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României în vederea aprobării Hotărârii de Guvern.
În afara acestor aspecte care au făcut obiectul mediatizării prin comunicatul 1316/VIII/3 din 24 iulie 2015, pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, au rezultat date suplimentare prin care s-au constatat fapte noi și date cu privire la participarea unor alte persoane, după cum urmează:
În cursul lunii martie 2009, suspectul Said Baaklini a contactat și a promis unei persoane care ocupa o funcție de decizie într-un minister că, în cazul în care va realiza intervențiile și demersurile necesare astfel încât să fie adoptat un proiect de hotărâre de guvern ce avea ca scop subvenționarea achiziției de îngrășăminte din producție internă, ceea ce ar fi adus beneficii de peste jumătate de miliard de euro lui Ioan Niculae, patronul INTERAGRO, acesta din urmă îi va da, prin intermediul lui Said Baaklini, înaltului funcționar, suma de 3.000.000 euro.
În urma efectuării urmării penale, s-a stabilit că acțiunile inițiate și coordonate de suspectul Ioan Niculae, care a pus la cale un circuit financiar sub aparența unor tranzacții comerciale între INTERAGRO și LIBAROM, care în realitate nu au avut loc, cu scopul de a externaliza suma rezultată din evaziune fiscală, către o firmă de tip off shore din Insulele Virgine Britanice, au fost sprijinite de reprezentanții firmelor implicate în acest circuit infracțional, mai precis Said Baaklini – reprezentantul LIBAROM AGRI și Rajef Sharif Mohammad – reprezentantul MIKE TRAIDING.
Suspectului SAID BAAKLINI i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
sursa: stiripesurse