Un număr de 70 de persoane au fost înşelate de un conaţional stabilit în estul Spaniei, fiind exploatate prin muncă şi ţinute în condiţii insalubre.
Acesta i-a ademenit cu promisiuni de locuri de muncă bine plătite în Spania, însa la faţa locului condiţiile nu erau nici pe departe cele promise. Aceştia erau cazaţi într-o cladire dezafectată şi insalubră pentru care li se cerea chirie câte 80 euro în fiecare lună, iar timpul efectiv de muncă era de 14-15 ore pe zi.
Bărbatul era recidivist, având antecedente, fiind arestat şi acuzat de trafic de persoane în scopul exploatării acestora, înşelăciune prin violenţă şi intimidare dar şi fals în acte.
Întrebat despre acest lucru, bărbatul a afirmat că nu cunoaşte nimic despre condiţiile inumane în care trăiau oamenii.