Icono del sitio Gazeta de Spania

UN ROMÂN REZIDENT ÎN ALBACETE, ACUZAT CĂ ȘI-A ABUZAT FIICA DE 10 ANI, NEAGĂ ȘI SPUNE CĂ FATA L-A PROVOCAT

Un cetățean român rezident în Albacete, acuzat că și-a abuzat sexual fiica în mod repetat pe când aceasta avea zece ani, a negat faptele, deși inițial a declarat că fata l-a provocat “cu sărutări” și ”urcându-se” pe el.

În prima declarație care a fost făcută în fața Curții de Instrucție nr 1 din Villarrobledo, în noiembrie 2015, românul, asistat de un interpret, admitea faptele comise, și spunea că le regretă, deși știe că e târziu.

La procesul care a avut loc marți, la Tribunalului Provincial din Albacete, inculpatul a spus că în declarația inițială a ”recunoscut” din cauza nervilor și a fricii și că poate s-a înțeles greșit din traducere.

Acesta a negat în mod vehement că ar fi întreținut relații sexuale cu minora. Atunci când a fost întrebat de către procuror cum poate explica faptul că s-au găsit urme de spermă cu ADN-ul său pe chiloții copilului, inculpatul a răspuns că acest lucru s-ar fi putut întâmpla din cauza faptului că hainele care trebuiau spălate, atât ale lui căt și ale copilei, au fost puse la un loc în același coș.

El a negat, de asemenea, că ar fi atins-o pe copilă în părțile intime, așa cum este acuzat de mama și unchiul fetei. Acesta spune că cei doi îl acuză pentru că vor să il bage în pușcărie pentru că a bătut-o pe femeie după ce aceasta, în urma unui scandal, l-a înțepat cu un cuțit.

În certificatul medico-legal, întocmit la Spitalul General Universitar din Albacete s-a diagnosticat agresiunea sexuală: „Himen rupt în urma relațiilor sexuale continue“, deși nu s-a putut stabili și perioada în care s-a produs.

Pe de altă parte, Serviciul de Biologie de la Institutul de Toxicologie din Madrid a explicat prin videoconferință, că după ce s-au analizat trei probe de reziduri vaginale și de pe chiloții minorei s-a detectat „prezența spermatozoizilor umani“, spermatozoizi care coincid „cu ADN-ul acuzatului “.

Medicii criminaliști au confirmat la rândul lor abuzul sexual. „În ultimele șapte zile, de două ori pe zi, cu penetrare vaginală fără prezervativ sau folosirea forței“. Agenții Gărzii Civile, care a vorbit cu copilul au declarat că fata nu a obiectat la astfel de relații. „Dacă tatăl îi cerea să-și scoată hainele, aceasta o făcea“

În prezent, bărbatul se află în stare de arest,  riscând 12 ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unui minor și de probațiune timp de șapte ani, plus 9.000 de euro despăgubiri pentru daunele morale cauzate.

 

Salir de la versión móvil