Uniunea Salvaţi România (USR) şi Partidul Naţional Liberal (PNL) au anunţat că au strâns semnăturile necesare pentru depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, document pe care îl vor depune astăzi la ora 16.00 la Birourile Permanente ale celor două Camere.
«Textul moţiunii este redactat, semnăturile sunt strânse, astăzi vom depune moţiunea de cenzură, iar tema principală a acestei moţiuni este căderea Guvernului care a fraudat încrederea opiniei publice, care şi-a salvat pielea prin legi date pentru el», a declarat Turcan, la finalul reuniunii Comisiei de reunificare a PNL.
Aceasta a mai precizat că demersul iniţiat de PNL este susţinut şi de USR şi PMP, adăugând că a purtat discuţii în acest sens cu Nicuşor Dan şi cu Eugen Tomac.
«Guvernul Grindeanu arată o uriașă lipsă de încredere și o minciună orchestrată de Dragnea, Tăriceanu și complicii lor pentru a-și salva pielea și a se pune la adăpost de greutatea legii în România”, a spus Turcan.
«Considerăm că e necesară demisia Guvernului și declanșarea de alegeri anticipate. Acest guvern a fraudat încrederea opiniei publice, nu au vorbit despre grațiere în campanie, i-au mințit pe oameni», a adăugat Raluca Turcan.
«Au fost două texte care, în esenţă, spuneau acelaşi lucru. Le-am pus cap la cap, a reieşit un singur text. Momentul este extrem de grav şi necesită din partea opoziţiei instrumentul cel mai puternic care este moţiunea de cenzură.
Până în momentul de faţă sunt aproape 90 de semnături de la PNL şi peste 30 de la USR, suficiente pentru a fi depusă. Îi aşteptăm şi pe colegii de la PMP», a spus şi Nicuşor Dan.
Mii de oameni au ieşit din nou în stradă în noaptea de marți spre miercuri, după ce Guvernul a adoptatat ordonanţa de urgenţă care modifică Codul penal şi Codul de procedură penală.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă