Forțele de securitate din Zaragoza au capturat o bandă de hoți din locuințe cărora li se impută peste 60 de spargeri în toată Spania, în marea majoritate victimele fiind batrâni. Toți membrii bandei sunt români.
Banda este formată din cinci femei și patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 49 de ani. Toți locuiesc în prezent în Zaragoza, conform anunțului făcut de poliție. Trei dintre ei au fost arestați. Operațiunea de arestare a fost una comună a Poliției Naționale si a Guardia Civil.
Investigațiile au început în octombrie anul trecut după ce a fost observat un val de spargeri care aveau același tipar. câteva femei se prezentau in casele victimelor , de obicei batrâni, zicând că sunt asistente sociale. În timp ce una din ele vorbeau cu victimele, celelalte căutau obiecte de valoare iar afară erau așteptate de o mașină pentru a dispărea cât mai repede de la fața locului. Acestora li se impută 62 de spargeri comise în mai multe orașe spaniole printre care Zaragoza, Teruel, Ciudad Real, Gijon, Oviedo, Logroño, Burgos sau Leon. Aceștia își alegeau cu grijă victimele, de obicei bătrâni de peste 80 de ani.
Trei dintre membrii bandei au fost arestați pe 25 martie în Leon. În Zaragoza au fost percheziționate trei locuințe și o hală comerciala in Alfajarin, acolo unde membrii bandei își țineau autoturismele. La percheziții au fost descoperite bijuterii, telefoane mobile, 3500 de euro numerar, carți de credit si multe alte lucruri de valoare sustrase din locuințe.