21 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

Zaragoza: Poliţia a arestat presupusul autor al incendierii a cinci mașini în timp ce încerca să dea foc unei ambulanțe

Incendiul grav din această dimineaţă în care cinci mașini au ars în întregime şi cel puţin  alte zece au fost avariate, într- un garaj din strada Deputaților din cartierul La Almozara din Zaragoza, ar fi fost provocat de SDFM, un bărbat de 41 de ani cu probleme psihice.

Pompierii au fost alertaţi la ora 6:00, focul afectând primul dintre cele două etaje ale garajului comun care deserveşte imobilul aflat în strada Deputaţilor nr.1.

Surse din cadrul Poliției au declarat că  piromanul a fost arestat în timp ce încerca să dea foc la o ambulanță parcată pe strada Santa Lucia, la câțiva metri de garajul pe care il incendiase mai devreme. În momentul în care poliţiştii l-au abordat, acesta deschisese capacul rezervorului de combustibil al vehiculului și cu o brichetă încerca să-l aprindă. La această oră acesta se află internat la Spitalul de Psihiatrie.