Ieri, 15 ianuarie, la Escuela Oficial de Idiomas (EOI) din Castellón, elevi spanioli care urmează cursul de limbă română la EOI, coordonați de prof. Simona Puşcaş și elevi români ai cursului LCCR, coordonaţi de către prof. Mirela Bondoc, în colaborare cu Asociația Rădăcini /A.R.R.E.L.S., au organizat prima ediţie a unui șir de seminarii cu tema “DESCOPERIND IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ” – activitate prin care doresc să aducă un omagiu diferitelor personalități ale culturii române.
Prima ediție a avut ca temă “Luceafarul” – alegoria geniului eminescian. Printre invitați au fost prezenți și reprezentanți ai Consulatului României la Castellón, Dna. Roxana Filip și Dna. Angelica Marcu.
Ciclul a debutat astfel cu poetul care este emblema literaturii române și universale, Mihai Eminescu. Instituţiile organizatoare intenţionează să continue de-a lungul anului colaborarea între elevii români și spanioli de peste hotare care învață limba română, cu scopul ca primii să-şi interiorizeze identitatea de români şi de a promova cultura românească în țara gazdă.
Activitatea a început cu vizionarea unei biografii a poetului Mihai Eminescu, după care elevii de la EOI și de la LCCR au prezentat, atât în limba română, cât și în spaniolă, o analiză literară a poemului intercalată cu recitarea unor strofe semnificative.
Reamintim că poemul Luceafărul este un poem alegoric care a intrat, în anul 2009, în Guinness Book of Records cu cele 98 de strofe ale sale, ca fiind cel mai lung poem de dragoste. Ulterior s-a vizionat filmul de scurt metraj “Luceafarul”, realizat de Ion Cebotari.
Activitatea a finalizat cu îndrăgita melodie a duetului Doina și Ion Aldea Teodorovici – “Eminescu”
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA