23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ZIUA LIMBII ROMÂNE MARCATĂ DE MISIUNILE DIPLOMATICE ALE ROMÂNIEI ÎN STRĂINĂTATE

Ziua de 31 august a fost proclamată Ziua Limbii Române prin Legea nr. 53 din 19 martie 2013. Conform legii, această zi este marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

Ministerul Afacerilor Externe consideră o prioritate sprijinirea studiului limbii române în comunitățile românești și promovarea ei, inclusiv a statutului său de limbă oficială a Uniunii Europene, în rândul cetățenilor altor state, se arată într-un comunicat al MAE transmis miercuri cu ocazia Zilei Limbii Române.

«Limba maternă a circa 30 milioane de persoane, elementul fundamental în păstrarea identității naționale și factor de coeziune pentru comunitățile românești din străinătate, limba română reprezintă, prin istoria şi harta sa, prin unitatea lingvistică a comunităţilor istorice de români, atât un argument ştiinţific de netăgăduit, cât şi un instrument de promovare a latinității poporului român.

Un subiect constant în dezbaterile  actuale privind educarea tinerelor generaţii se referă la prezervarea şi perpetuarea în rândul acestora a elementelor profilului identitar, în primul rând a limbii, istoriei şi culturii, la conştientizarea importanţei acestor elemente în formarea morală şi intelectuală a tinerilor.

Ministerul Afacerilor Externe consideră o prioritate sprijinirea studiului limbii române în comunitățile românești și promovarea limbii române, inclusiv a statutului său de limbă oficială a Uniunii Europene, în rândul cetățenilor altor state, îndeosebi pentru tinerii, din ce în ce mai numeroşi, care se îndreaptă către traducerea literaturii române sau activează în cadrul instituţiilor europene.

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe se implică activ în derularea activităţii celor cca. 50 de lectorate de limbă, cultură și civilizație română din 30 de țări din Europa, Asia și America, precum și în cea a proiectului inițiat de Institutul Limbii Române în 2007, „Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească”, dedicat elevilor români înscriși în unități de învățământ din Belgia, Italia și Spania iar, din anul 2015, Portugalia și Irlanda.

De asemenea, programul de burse oferite cetăţenilor străini de statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, numără printre obiective promovarea limbii române și a unei cât mai bune cunoașteri a țării noastre de către cetățeni din întreaga lume. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe sprijină  cursurile de limbă română organizate anual de institutele culturale românești din străinătate, editarea de volume bilingve de literatură română, seminarii de traduceri etc.

Numeroase ambasade, oficii consulare și institute culturale românești în străinătate organizează evenimente de marcare a Zilei Limbii Române, alături de acțiuni de promovare a României sau de consolidare a legăturilor cu diapora din țările în care-și desfășoară activitatea.

Totodată, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, va sprijini, în perioada 30 august – 4 septembrie 2016, organizarea impreuna cu mediul asociativ a unei serii de evenimente care se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova. Programul activităților este disponibil pe site-ul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi.«