Icono del sitio Gazeta de Spania

ZIUA ROMÂNIEI LA UNIVERSITATEA ALICANTE – EDIȚIA A-IV-A

La 11 mai 2017, în aula Facultății de Filozofie și Litere a Universității Alicante – UA a avut loc cea de a IV-a ediție a Zilei României, manifestare deja tradițională în provincia Alicante, organizată de absolvenții de limbă română și Vice-rectoratul pentru Cultură, Sport și Politică Lingvistică – UA, în colaborare cu Asociația „Aripi” din Alicante, Departamentul de Traducere și Interpretare – UA și Consulatul României la Castellón de la Plana.

Momentul principal al manifestării l-a constituit lectura dramatizată a operei „Opriți timpul” de Geanina Cărbunariu, realizată și regizată de către autoare, cu traducere în limba spaniolă, realizată de prof. Cătălina Iliescu.

Programul manifestării a cuprins ore deschise de curs susținute de prof. dr. Cătălina Iliescu și, respectiv, de prof. Delia Prodan, ateliere de lucru de opere folclorice românești, masă rotundă a absolvenților de limbă română ai UA, vânzare de produse și literatură românești.

În paralel cu derularea evenimentului, în holul central al Facultății de Filozofie și Litere a UA a fost organizată o expoziție tematică dedicată României, cuprinzând artefacte folclorice, cărți de literatură și istorie.

Manifestarea a fost inaugurată de către conf. dr. Javier Franco, prodecan al Facutății de Filozofie și Litere, în numele decanului, și s-a bucurat de participarea unei delegații de la Universitatea Oradea (angrenată din 2005 într-un program de parteneriat cu UA), condusă de prof. univ. dr. Alexandru Ilieș, decan al Facultății de Geografie, Turism și Sport, compusă din prof. univ,. dr. Gheorghe Dumitrescu, dr. Sorin Dacian Buhaș, lector univ., dl. Lucian Stance, doctorand, și dl. Florin Miron Măduță, șef serviciu administrativ.

Din partea gazdelor au participat prof. dr. Magdalena Martinez, Facultatea de Drept, dna. Paloma Soler, expert pe probleme de imigrație din partea Primăriei Alicante, dl. Juan Escarré, fost vicecampion olimpic la hochei pe iarbă. A fost prezent, de asemenea, șeful Consulatului României la Castellón de la Plana.

Evenimentul a fost încheiat în cursul serii aceleiași zile la Teatrul Principal din Alicante, unde, în cadrul ciclului intitulat „Descoperiți o piesă de teatru, descoperiți un autor” (Descubrir una obra, descubrir un autor), a avut loc lectura dramatizată cu public a piesei „Mihaela, tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu.

Spectacolul desfășurat în limba spaniolă cu actori spanioli s-a bucurat de un succes demn de luat în seamă în perspectiva unor evenimente culturale asemănătoare.

 

Salir de la versión móvil